Sari direct la conținut

O întâlnire între Putin și Trump este posibilă, anunță Kremlinul. Când și unde ar putea avea loc

HotNews.ro
O întâlnire între Putin și Trump este posibilă, anunță Kremlinul. Când și unde ar putea avea loc
Trump și Putin la o întâlnire din 2017. Foto: Mikhail KLIMENTYEV / AFP / Profimedia

Kremlinul a anunțat luni că „nu este exclusă” o întâlnire între președintele american Donald Trump și liderul rus Vladimir Putin, în luna septembrie în China, transmite AFP, citată de The Straits Time.

Putin urmează să viziteze China la începutul lunii septembrie pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial.

„Dacă se întâmplă ca preşedintele american să decidă să meargă în China în acele zile, atunci, desigur, o astfel de întâlnire nu poate fi exclusă teoretic”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, în conferinţa sa zilnică de presă.

Trupele chineze vor defila pe 3 septembrie prin Piața Tiananmen din Beijing alături de avioane care vor survola și arme de înaltă tehnologie, pentru o paradă militară ce va marca 80 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, au declarat oficialii chinezi în iunie.

Kremlinul a confirmat că Putin va participa la festivități, iar oficialii chinezi au declarat că sunt așteptați și alți lideri mondiali.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro