Sari direct la conținut

O navă de luptă americană a descoperit fragmente dintr-o rachetă care ar aparține Iranului

HotNews.ro
Nava americana USS Oak Hill , Foto: Navy.mil
Nava americana USS Oak Hill , Foto: Navy.mil

O navă de luptă Statelor Unite a confiscat fragmente dintr-o rachetă descoperită în Golful Oman, despre care forțele americane cred că i-ar aparține Iranului, au informat miercuri oficialii americani, citați de site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

Oficialii, care au vorbit în condiții de anonimitate, au informat că bucățile de rachetă au fost descoperite după ce distrugătorul american Forrest Sherman a confiscat o ambarcațiune de mici dimensiuni săptămâna trecută. Echipajul de la bordul ambarcațiunii a fost predat Gărzii de Coastă din Yemen, iar fragmentele de rachetă se afă în posesia Statelor Unite.

Unul dintre oficiali susține că, potrivit unei anchete preliminare, acestea ar aparține insurgenților huthi susținuți de Iran.

Conform unei rezoluții a Națiunilor Unite, Iranului îi este interzis să furnizeze, să vândă sau să transfere armament în afara țării dacă nu primește aprobarea Consiliului de Securitate. O altă rezoluție interzice Teheranului să furnizeze arme militanților huthi din Yemen.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro