Sari direct la conținut

O nava militara americana a primit acceptul sa treaca prin stramtoarea Bosfor spre Marea Neagra

HotNews.ro
USS Taylor a trecut recent prin Bosfor, Foto: Navy.mil
USS Taylor a trecut recent prin Bosfor, Foto: Navy.mil

Autoritatile turcesti ar fi dat acordul ca o nava militara americana sa treaca prin stramtoarea Bosfor in Marea Neagra in urmatoarele doua zile, relateaza presa din Ankara, citand surse oficiale. Pana la acest moment presa nu s-a aflat ce nava este vizata, insa sursele precizeaza ca nu este vorba de portavionul american George H.W. Bush care a ancorat marti in portul Pireu din Grecia si executa exercitii militare in Marea Egee.

Informatia a fost publicata miercuri seara de catre Hurriyet Daily News.

Reamintim ca portavionul George H.W. Bush a ancorat, marti seara, in portul Pireu din Grecia, urmand ca in urmatoarele zile sa intreprinda o serie de exercitii cu flota greceasca, informeaza Flota a 6-a americana. In grupul de nave care insoteste portavionul se regaseste crucisatorul USS Philippine Sea si doua distrugatoare lansatoare de rachete: USS Truxtun si USS Roosevelt.

Grupul de nave militare care insoteste portavionul de clasa Nimitz ce poarta numele de George H.W. Bush (George H.W. Bush Carrier Strike Group) a pornit in misiune pe 13 februarie si a intrat in aria de actiune a Flotei a 6-a americana (flota care actioneaza in zona European-Africana) pe 24 februarie.

Oficial, portavionul are misiunea de a sustine operatiunile maritime de securitate in zona de actiune a Flotei a 6-a, fara un traseu specific, insa presa din Grecia speculeaza ca mai departe portavionul ar putea pleca spre Golful Persic.

Activitatea portavionului poate fi urmarita pe contul oficial de Facebook.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro