„O nebunie”. Consternare la Munchen după atacul virulent al vicepreședintelui SUA JD Vance la adresa Europei / Germania condamnă declarațiile drept „inacceptabile”

Europenii așteptau ca JD Vance să detalieze în discursul de la Conferința de Securitate de la Munchen propunerile administrației Donald Trump privind pacea în Ucraina. În schimb, au primit un duș rece, o critică aspră la adresa problemelor democratice ale Europei percepute de vicepreședintele SUA. Primele reacții critice au venit imediat, cu Germania în mod special vehementă, scriu Reuters și Politico.
Discursul în care vicepreședintele SUA JD Vance a criticat democrația europeană, acuzând printre altele cenzura, izolarea extremei drepte și inclusiv anularea alegerilor prezidențiale din România, i-a luat prin surprindere pe cei din audiență.
Declarațiile, scrie Politico, au provocat consternare la Munchen, unde publicul se aștepta mai degrabă la unele clarificări cu privire la negocierile dintre Donald Trump și Vladimir Putin cu privire la războiul din Ucraina.
Răspunsul dur al Germaniei
Ministrul german al Apărării a respins imediat criticile lui Vance, considerând că acestea sunt inacceptabile.
„Această democrație tocmai a fost pusă sub semnul întrebării de vicepreședintele SUA, nu doar democrația germană, ci și cea a Europei în ansamblu”, a declarat ministrul apărării, Boris Pistorius, la Conferința de securitate de la Munchen.
„Dacă îl înțeleg corect, el compară starea Europei cu ceea ce prevalează în unele regimuri autoritare. Acest lucru nu este acceptabil”, a adăugat el.
Vance a declarat anterior la conferință că nu ar trebui să existe un „firewall” care să excludă colaborarea politică cu partidele europene ce abordează preocupările alegătorilor cu privire la imigrație – o referire, printre altele, la partidul extremist Alternativa pentru Germania (AfD).
Ceva mai devreme, vineri, un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin declarase că Vance nu ar trebui să intervină în alegerile din Germania. Răspunsul a venit când oficialul german a fost chestionat pe tema unui articol din Wall Street Journal în care Vance era citat spunând că politicienii germani ar trebui să colaboreze cu toate partidele, inclusiv AfD.
„Nu cred că este corect ca străinii, inclusiv cei din țări străine prietene, să intervină atât de intens într-o campanie electorală în mijlocul unei perioade electorale”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german în cadrul unei conferințe de presă.
„Nu este genul de limbaj la care te-ai aștepta în secolul XXI”
Au existat și alte reacții dure.
„O nebunie”, a fost reacția fostului ambasador al Statelor Unite la NATO, Ivo Daalder, după discursul lui vance.
„Nu este genul de limbaj la care te-ai aștepta în secolul XXI și cu siguranță nu din partea vicepreședintelui SUA la cea mai importantă conferință de securitate din Europa”, a declarat el pentru Politico.
Daalder a spus că Vance a ratat, de asemenea, o oportunitate de a explica pozițiile administrației Trump cu privire la discuțiile cu Rusia despre Ucraina.
„Tot ce a spus este că noi credem că ar trebui să existe o pace la un moment dat și asta este tot. Problema teritoriilor și a frontierelor, problema garanțiilor de securitate, problema sancțiunilor și a viitorului acestora, problema sprijinului pentru Ucraina și a viitorului acesteia nu a fost menționată deloc”, a spus acesta.
„Multora nu le va plăcea. Mulți vor fi în tăcere de acord cu el”
Dar nu toți au găsit discursul atât de dezagreabil.
Elon Musk a fost extaziat, postând pe X: „Faceți Europa măreață din nou! MEGA, MEGA, MEGA”.
Un diplomat european l-a aplaudat pe Vance, spunând că acesta a avut „un discurs foarte puternic”, scrie Politico.
„Multora nu le va plăcea. Mulți vor fi în tăcere de acord cu el, dar vor alege să nu o exprime. Au existat standarde duble în ceea ce privește modul în care instituțiile UE au abordat procesul democratic în diferite țări europene”, a spus acesta, sub anonimat.
Reacții din Suedia: „Discursul vicepreședintelui Vance a fost mult mai rău decât ne așteptam”
Ministra suedeză de externe Maria Malmer Stenergard a răspuns și ea criticilor lui Vance la adresa țării sale.
Comentariile vicepreședintelui american au fost înțelese în Suedia ca o referire la condamnarea lui Salman Majek, care a participat la mai multe incendieri ale Coranului în Stockholm, pentru incitare împotriva unui grup etnic, notează The Guardian.
Stenergard a declarat pentru TV4 că „Suedia are o libertate de exprimare foarte extinsă” și a refuzat să comenteze cazul.
„În calitate de politician suedez, nu revizuiesc (deciziile) instanțelor independente și cred că și politicienii din alte țări ar trebui să se abțină de la a face acest lucru”, a spus ea.
Fostul premier și ministru de Externe suedez Carl Bildt a fost mai direct.
„Discursul vicepreședintelui Vance a fost mult mai rău decât ne așteptam. În cel mai bun caz, a fost total irelevant pentru preocupările de securitate europeană sau globală. În cel mai rău caz, a fost o interferență flagrantă în campania electorală [germană] în favoarea partidului de extremă dreapta AfD”, a spus acesta.
„Scopul acestei administrații este de a distruge UE”
Michael McFaul, fost ambasador al SUA în Rusia, a declarat că Vance a diagnosticat greșit problema.
Este greșit să spui că cenzura este cea mai mare problemă cu care se confruntă Europa, a observat McFaul.
„El crede că este cenzura, eu cred că este Rusia și mulți oameni de aici cred că este Rusia”, a spus fostul ambasador american.
Unii comentatori europeni au fost mai direcți și au acuzat chiar un atac al administrației Trump la adresa Europei.
„Atacul lui Vance asupra democrației europene, în care a răstălmăcit în mod pervers limbajul democrației înseși, nu ar trebui să lase nicio îndoială că scopul acestei administrații este de a distruge UE și democrațiile sale liberale”, a declarat Nathalie Tocci, directoare a think tank-ului Istituto Affari Internazionali, citată de Reuters.
Ce a spus Vance
Anularea alegerilor prezidențiale din România a fost menționată de vicepreședintele american JD Vance în discursul susținut în prima zi a Conferinței de Securitate de la Munchen, în care a lansat o serie de critici la adresa statelor europene.
„Situația a ajuns atât de rău”, spune Vance, în discursul critic la adresa statelor europene, încât „în decembrie, România a anulat direct rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor slabe ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.
„Din ce înțeleg, argumentul a fost că dezinformare rusească a infectat alegerile românești. Dar le cer prietenilor mei europeni să se uite în perspectivă. Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclamă pe social media să vă înfluențele alegerile, noi cu siguranță credem, puteți condamna acest lucru pe scena mondială. Dar dacă democrația poate fi distrusă cu câteva sute de mii de dolari plătite pe reclame digitale de o țară străină, atunci nu a fost foarte puternică de la început”, a continuat Vance.
Atacul său la adresa Europei a fost mai larg.
Vance a reclamat „retragerea Europei de la câteva dintre cele mai fundamentale valori ale sale”, prin restricții asupra libertății de exprimare, reguli de moderare a conținutului online și ziduri politice de protecție împotriva partidelor radicale.
„Amenințarea care mă îngrijorează cel mai mult (este, n.r.) amenințarea din interior”, a declarat oficialul american, care a îndemnat Europa să pledeze pentru libertate.
Într-un discurs amplu, înflăcărat și plin de referiri la adresa Europei, vicepreședintele Statelor Unite i-a acuzat pe liderii continentului că și-au abandonat rădăcinile de „apărători ai democrației” din timpul Războiului Rece prin ceea ce el reclamă a fi un proces de reducere la tăcere a vocilor disidente.