Sari direct la conținut

O nouă amânare pentru testele de salivă în școli: Vor ajunge cel mai târziu la jumătatea săptămânii viitoare

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: captura video
Sorin Cimpeanu, Foto: captura video

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat un nou termen la care testele de depistare a infecției cu Covid pe bază de salivă vor ajunge în școli – jumătatea săptămânii viitoare, deși ele erau așteptate la finalul acestei săptămâni. Această amânare vine în contextul în care nu este clar în acest moment dacă aceste teste vor putea fi făcute și acasă, de către părinți, sau doar la școală.

„Testele încă nu au ajuns în școli. După ultimele informații pe care le-am primit astăzi, ele vor ajunge cel mai târziu la jumătatea săptămânii viitoare, deși inițial am primit asigurări că vor ajunge la finalul acestei săptămâni, dar cert este că vor ajunge”, a afirmat ministrul Educației în cadrul unei conferințe organizate de ANOSR, care a avut loc înainte ca ministerul Sănătății să iasă cu precizări suplimentare legate de procedura de testare.

„Înainte să intru în această videoconferință, am avut discuții cu Ministerul Sănătății pentru a adapta la realități, la evoluția epidemiologică, măsurile prin care elevii să poată participa la cursuri cu prezență fizică, în condiții de protecție sanitară”, a declarat Cîmpeanu.

„La finalul acestei săptămâni va trebui să avem lucrurile clare, la nivel educațional și la nivel sanitar pentru săptămâna viitoare,” a mai spus el.

Ministerul Sănătății a anunțat astăzi, ca răspuns la solicitările Ministerului Educației de a veni cu clarificări, că legislația în vigoare nu exclude utilizarea la domiciliu a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, iar decizia utilizării la domiciliu a acestor teste „revine sistemului educațional”.

Luni seară, Cîmpeanu declara că testele Covid-19 pe bază de salivă, non-invazive, pentru elevi trebuie să ajungă în şcoli în zilele următoare, până la începutul săptămânii viitoare.

Citește mai multe despre testele de salivă în școli:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro