Sari direct la conținut

O petiție online cere pensionarea profesorilor la 55-57 de ani pentru că ”75% dintre elevi au probleme de comportament”. Inițiatorii susțin că au ajuns în atenția Ministerului Educației

HotNews.ro
O petiție online cere pensionarea profesorilor la 55-57 de ani pentru că ”75% dintre elevi au probleme de comportament”. Inițiatorii susțin că au ajuns în atenția Ministerului Educației

O petiție privind pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei a strâns 25.000 de semnături, arată datele de pe petitieonline.com. Petiția a fost demarată în vara anului trecut, însă inițiatorii spun că acum, după ce a fost readusă în spațiul public de un articol de site-ul de specialitate Edupedu.ro, a ajuns, ”în sfârșit, în atenția Ministerului Educației”.

”Așteptăm un răspuns favorabil și din partea Parlamentului României”, afirmă inițiatorii, Euro Education Federațion, care se prezintă pe site-ul propriu drept o federație pentru activități și servicii private pentru tineri și pentru educație non-formală în lume.

Autorii petiției susțin, în sprijinul inițiativei lor, că peste trei sferturi dintre elevi ”au probleme de comportament” și că ”principala clasă socială care contribuie la dezvoltarea unei națiuni este subestimată”.

Textul petiției:

1. Aspecte sociale: În marea majoritate a școlilor din România, peste 75% din elevii absolvenți au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigațiilor realizate de organizații sau instituții de sociometrie legale. Muncă unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale favorizate pentru pensioanarea anticipată, cu atât mai mult cu cât calitatea elevilor diferă de la o școală la altă. În acest sens, solicitarea vine din partea profesorilor care se confruntă cu astfel de probleme.

2. Aspecte politice: Implicarea politicului în instituțiile de învățământ este o problemă nesoluționată din 30 decembrie 1947. Dirijismul educațional este un fenomen vizibil și astăzi, având ca dovadă metodologia organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământ.

3. Aspecte educaționale: Educația este progresiv afectată de imixtiunea administrației europeane în problemele stringente est-europene, ca urmare a cursului diferit de-a lungul istoriei.

4. Aspecte economice: Personalul didactic reprezintă momentan penultima categorie de intelectuali remunerată după noua grilă de salarizare din anul 2018, ceea ce înseamnă o subestimare a principalei clase sociale care contribuie la dezvoltarea unei naţiuni. Astfel, se recomandă soluţionarea de urgenţă a restabilirii demnităţii profesionale a salariaţilor din educaţie. Prin urmare, volumul muncii personalului didactic este cu mult peste obiectivele prioritare a unor societăţi ce se recomandă a fi democratice.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro