O retea romaneasca suspectata de proxenetism in Franta a fost anihilata
O retea de presupusi proxeneti, care constrangea tinere romance sa se prostitueze pe un drum din centrul Frantei, a fost destructurata cu arestari in Franta si Romania, a anuntat luni o sursa din cadrul politiei, scrie Mediafax.
In Franta, un barbat incarcerat intr-un alt dosar la Bourges (centru) a fost retinut la 6 decembrie impreuna cu o tanara acuzata ca a supravegheat alte prostituate in numele proxenetilor.
Simultan au avut loc arestari in Romania in prezenta anchetatorilor francezi, alti patru presupusi proxeneti fiind inchisi in asteptarea transferului lor in Franta, in virtutea unui mandat de arestare european. Printre acestia figureaza o femeie care apare ca fiind sefa organizatiei, pe care o conducea impreuna cu membrii familiei.
Potrivit unei surse din cadrul politiei, aceasta „matroana” detinea o „portiune de drum” pe drumul national 7 in Loiret (centru), prostituatele fiind nevoite sa ii dea toate castigurile lor si muncind sub supravegherea unor femei, „primele fete”.
In paralel, unul dintre „reprezentantii” sai in Franta, barbatul incarcerat la Bourges, a pus in functiune propria retea, aducand femei pe care le forta sa ii ramburseze o „datorie de 5.000 de euro”, a continuat sursa citata.
Politia din Nisa (sud-est) a anihilat deja de saptamana trecuta o retea condusa din Romania. O alta a fost anihilata la sfarsitul lui noiembrie in nord.
De mai multi ani, zeci de tinere – dintre care numeroase straine, in special bulgare si romance, victime ale retelelor – se prostitueaza in zonele rurale de-a lungul drumului national 7, care leaga Parisul de sud-estul Frantei.
Peste 80 la suta dintre cele 18.000-20.000 de prostituate din Franta sunt de origine straina, fata de 20 la suta in anii ’90, potrivit unui raport parlamentar.