Sari direct la conținut

O romanca s-a sinucis in Italia, la 4 zile dupa ce fostul prieten italian s-a spanzurat

HotNews.ro

O poveste de dragoste sfarsita cu sinuciderea celor doi protagonisti, un italian si o balerina romanca: o coincidenta stranie, drama consumandu-se la cativa kilometri de Verona, orasul celor doi eroi shakesperieni, Romeo si Julieta.

Totul a inceput duminica, 14 noiembre, la Vigonza, in nord-estul Italiei. Corpul neinsufletit al lui Gianluca Zaghetto, proprietarul unei cafenele, a fost descoperit de catre prietenii care il cautau de cateva zile. Conform anchetei politiei, Gianluca, 36 de ani, a taiat firul de la antena televizorului si s-a spanzurat de o grinda, in depozitul cafenelei pe care o gestiona. Nu a lasat niciun mesaj, dar familia e convinsa ca la baza gestului a fost despartirea de prietena sa, o romanca de 35 de ani, Estera Alexandra Constantinescu.

Cazul a ajuns pe primele pagini ale ziarelor din regiunea Padova si se pare ca a moartea fostului prieten a cutremurat-o pe romanca. Astfel, la patru zile de la moartea fostului iubit, pe 18 noiembrie, exact in ziua fixata pentru inmormantare, Estera Constantinescu a fost gasita fara viata, cu un fir electric in jurul gatului, in casa in care locuia. Alaturi de corp a fost gasit un ziar in care era publicata fotografia lui Gianluca Zaghetto si detalii in legatura cu gestul sinucigas. In dormitor, anchetatorii au gasit de asemenea o valiza si un bilet de avion pentru Romania. Estera Constantinescu hotarase sa plece in Romania in acea dimineata, iar corpul a fost gasit chiar de prietenul care ar fi trebuit sa o insoteasca la aeroport.

Ajunsi la fata locului, politistii s-au gandit imediat la o sinucidere, dupa cum ne-a declarat seful echipei care a intervenit la fata locului, maresalul Massimo Andreozzi.

„Romanca era disperata dupa ce a aflat de moartea fostului prieten, a intrat intr-o depresie severa. Am gasit corpul pe jos, cu un fir de la o veioza in jurul gatului. Firul nu a suportat greutatea corpului si probabil s-a rupt, dar prea tarziu. Alaturi de corp am gasit fotografiile tanarului si un ziar. Sora fetei ne-a confirmat faptul ca nu isi dadea pace”.

Ca si in cazul italianului, politia nu a gasit la fata locului niciun bilet de adio, dar responsabilul anchetei vorbeste clar despre un act sinucigas: „Desigur, asupra corpului este in curs o autopsie, deci asteptam de la medicii legisti confirmarea ca este vorba de o sinucidere. Dar si sora romancei, si colegele, ne-au confirmat faptul ca tanara era devastata psihic”.

Massimo Andreozzi dezminte informatia aparuta in presa locala, conform careia cei doi nu se mai vedeau de un an de zile. „S-au despartit de mai multe ori, se certau apoi se impacau din nou”, ne-a spus reprezentantul carabinierilor.

Publicatia „Padova 24 ore” a vorbit cu prietenii tinerei, care au confirmat faptul ca Estera „avea remuscari cu privire la moartea fostului iubit si se intreba mereu ce va face acum, ca a ramas singura”. Prieteni au declarat, dupa tragicul deznodamant: „sfarsitul teribil al amandurora a fost ultima dovada reciproca a dragostei lor”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro