Sari direct la conținut

O treime din angajații unei populare aplicații de dating vor fi dați afară

HotNews.ro
O treime din angajații unei populare aplicații de dating vor fi dați afară
Aplicații de dating. FOTO: Boumenjapet | Dreamstime.com

Aplicația de dating Bumble își concediază aproape o treime din personal, în contextul îndoielilor care există în rândul investitorilor cu privire la perspectivele sale, transmite BBC.

Într-o notă către angajați, directoarea executivă, Whitney Wolfe Herd, a spus că răspunde presiunilor cu care se confruntă compania, într-un moment în care industria de dating se află în fața unui „punct de inflexiune”.

„Trebuie să luăm măsuri decisive pentru a restructura și a construi o companie rezilientă (…) și pregătită pentru următorul deceniu”, a spus ea.

Wolfe Heard, fondatoarea companiei, a demisionat de la conducere în 2024, dar a revenit în martie, în încercarea de a-i schimba perspectivele.

Bumble, care deține și Badoo, s-a consacrat ca aplicație de dating prin faptul că femeile erau cele responsabile de inițierea dialogului. În cazul potrivilor între persoane de același sex, oricare dintre ele putea trimite primul mesaj.

Firma fusese evaluată la peste 13 miliarde de dolari când a debutat la bursă în 2021, ceea ce o făcea pe fondatoarea Wolfe Herd, la acea vreme în vârstă de 35 de ani, cea mai tânără femeie din lume care a devenit miliardară pe cont propriu. În prezent, acțiunile se tranzacționează cu mai puțin de 7 dolari fiecare.

Perspectivele investitorilor s-au înrăutățit în privința industriei de dating, care s-a chinuit să îi convingă pe utilizatori să plătească pentru servicii.

La sfârșitul anului trecut, Bumble a raportat 4,1 milioane de utilizatori plătitori în aplicațiile sale, în creștere cu aproximativ 11% față de anul precedent. Totuși, veniturile firmei s-au mărit cu mai puțin de 2%, iar per total a pierdut bani.

Compania a declarat că reducerea locurilor de muncă, care vizează 240 de posturi, va contribui la scăderea cheltuielilor cu 40 de milioane de dolari pe an, iar banii economisiți vor fi redirecționați către eforturi precum dezvoltarea tehnologiei.

Alte firme din industrie, ca Match și Tinder, s-au confruntat cu dificultăți similare. Match a anunțat că reduce cu 13% locurile de muncă.

Acțiunile Bumble au crescut cu 20% după ce a anunțat tăierea de posturi.

FOTO: Boumenjapet | Dreamstime.com

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro