O trupă din România și-a anunțat public susținerea pentru Călin Georgescu: „Suntem alături de el pentru drepturile omului” / Două cluburi au reacționat și le-au anulat concerte

Firma, o trupă de rock alternativ din România, și-a anunțat miercuri seară public susținerea pentru fostul candidat Călin Georgescu, ca urmare a punerii acestuia sub acuzare într-un dosar instrumentat de Parchetul General în care este acuzat de șase infracțiuni, printre care acțiuni împotriva ordinii constituționale. Postarea trupei a generat critici în mediul online, iar un club din București a decis să anuleze un concert al trupei programat pentru 1 martie.
UPDATE 15:30: Soho Music Hall din Bistrița este al doilea club, după Green Hours din București, care anunță public anularea unui concert al trupei Firma, ca urmare a mesajului de sprijin pentru Călin Georgescu. „Din motive independente de noi, concertul Firma a fost anulat. Banii vor fi returnați prin intermediul celor de la AmBilet.ro”, a transmis Soho.
Mesajul publicat de trupa Firma
Într-un mesaj publicat cu eticheta „#drepturile omului”, Firma transmite pe pagina oficială de Facebook: „Suntem alături de Călin Georgescu”. Postarea este însoțită de o poză din momentul în care fostul candidat ajunge la Parchetul General pentru a fi audiat.
„Libertatea de circulație; egalitatea în fața legii; dreptul la un proces echitabil și prezumția de nevinovăție; libertatea de gândire, de conștiință și de religie; libertatea de opinie și de exprimare; întrunirea pașnică; libertatea de asociere; participarea la treburile publice și la alegeri; și protecția drepturilor minorităților. Aceasta interzice privarea arbitrară de viață; tortura, tratamentele sau pedepsele crude sau degradante; sclavia și munca forțată; arestarea sau detenția arbitrară; interferența arbitrară cu viața privată; propaganda de război; discriminarea; și promovarea urii rasiale sau religioase”, a scris Firma pe Facebook.
Trupa a fost înființată în 2001, fiind considerată a face parte dintre pionierii stilului rock alternativ din România. Tot prin 2001 este stabilita și componenta: Daniel Rocca, Robert Lama, Erhan, Lix și Sorin Burca, potrivit site-ului specializat Metalhead.
Ei nu sunt primii artiști care își manifestă susținerea pentru Călin Georgescu. Cântărețul Connect-R a avut mai multe mesaje publice de susținere a fostului candidat în ultimele luni, afirmând despre el că este „apropiat de Dumnezeu și de valorile țării, ar putea aduce România pe o direcție bună”, potrivit Realitatea Plus.
Reacții după anunțul trupei
Postarea făcută miercuri târziu de trupa Firma a generat numeroase critici în mediul online. „Vă ascult din liceu (a se citi 2002), acum mi-e rușine cu voi”, a reacționat o persoană pe Facebook. „Dreptul omului de a incalca legea cu mesaje fasciste (ma refer la CG)… Bravo FIRMA… Jenant! Poate you stand si cu criminalul impotriva umanitatii, Putin…”, a scris o altă persoană pe Facebook.
De asemenea, clubul „Green Hours” din București a anunțat joi că anulează concertul pe care trupa urma să-l țină sâmbătă.
„Din motive obiective, concertul FiRMA, din data de 1 martie, va fi anulat. Partenerii noștri de la bilet.ro vă vor returna banii pe biletele achiziționate”, a transmis Green Hours.
Călin Georgescu a fost pus miercuri sub control judiciar de Parchetul General, fostul candidat la președinție fiind acuzat de procurori de infracțiuni foarte grave, precum instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, iniţierea unei organizaţii cu caracter fascist sau fals în declarații privind finanțarea campaniei electorale. Georgescu a fost ridicat miercuri din trafic și dus la audieri care au durat peste cinci ore, în timp ce în fața Parchetului General s-au adunat sute de susținători, printre care și lideri AUR.