Sari direct la conținut

O ursoaica panda a mimat o sarcina pentru a primi mai multa hrana

HotNews.ro
O ursoaica panda, Foto: captura ecran
O ursoaica panda, Foto: captura ecran

O femela de urs panda de la un centru de reproducere din China, care prezenta toate semnele unei gestatii, a simulat de fapt sarcina pentru a beneficia de atentia ingrijitorilor si de mai multa hrana, sustine expertii, potrivit AFP citat de Mediafax.

Ai Hin, o ursoaica de sase ani, a prezentat o „sarcina falsa”, potrivit agentiei China Noua, care citeaza experti. Femela este gazduita la Centrul pentru reproducerea ursilor panda uriasi din Chengdu (sud-vestul Chinei) si a manifestat primele semne ale unei sarcini luna trecuta, iar ingrijitorii se pregateau ca Ai Hin sa nasca, evenimentul urmand sa fie transmis in direct, in premiera.

Dar sperantele ingrijitorilor au fost in zadar, dupa ce comportamentul si „semnele fiziologice” au revenit la normal in ultimele zile.

Tinand cont de dificultatile privind reproducerea in captivitate a ursilor panda uriasi, aceasta rezervatie din Sichuan acorda un tratament preferential femelelor care prezinta semnele unei gestatii: sunt izolate in spatii mult mai confortabile, cu aer conditionat si ingrijire permanenta.

„Primesc portii suplimentare de hrana, constand in briose, fructe si bambus. Astfel, unele exemplare foarte inteligente se folosesc uneori de aceasta situatie in avantajul lor”, a explicat Wu Kongju, expert al centrului de reproducere.

Potrivit agentiei China Noua, astfel de „sarcini false” nu sunt deloc rare in cazul speciilor amenintate, iar femelele panda care au beneficiat deja de tratament preferential in timpul gestatiei, continua sa manifeste semnele unei sarcini pentru a primi in continuare atentie.

Ai Hin a prezentat o scadere a poftei de mancare si a mobilitatii si o crestere a nivelurilor hormonale, lucru ce i-a facut pe ingrijitori sa considere ca este gestanta, pana cand o serie de teste mai aprofundate au aratat ca nu exista nicio sarcina.

Ursii panda traiesc, in libertate, in zona montana din sud-vestul Chinei si cele mai recente cifre vorbesc despre doar aproximativ 1.600 de exemplare ale acestei specii amenintate care ar colinda libere prin padurile de bambus. Potrivit organizatiei World Wild Fund, al carei logo este un panda urias, aceasta specie este amenintata cu disparitia, in special din cauza restrangerii habitatului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro