Skip to content

O „veste bună” de la meteorologi în plin cod roșu de caniculă / Un climatolog explică și „un fenomen ieșit din comun”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Aproape toată ţara, inclusiv Capitala, sunt sub avertizare cod roşu de caniculă, iar până în 1 iulie sunt prognozate valuri de căldură intensă. Climatologul ANM Roxana Bojariu a explicat că România are, totuși, un avantaj față de alte state europene afectate de caniculă:  „Spre deosebire de vestul și centrul Europei, unde timp de aproape o săptămână s-au înregistrat temperaturi în jurul valorii de 40 de grade, la noi, de la mijlocul săptămânii, vremea se va răcori”.

  • Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 29 iunie, ora 10.00 – 1 iulie, ora 10.00, sunt prognozate valuri de căldură intensă, caniculă, nopţi tropicale, disconfort termic deosebit de accentuat în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei. 
  • Se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana.

„Cupola de căldură”

Climatologul Roxana Bojariu de la ANM a spus, luni, la Digi24, că fenomenul este provocat de o „cupolă de căldură” care s-a deplasat din vestul Europei și care acoperă în prezent și țara noastră:

„Cupola de căldură care a dus atâtea probleme în vestul Europei a fost împinsă dinspre Atlantic de sistemele care acum vin acolo cu furtuni și fenomene extreme cauzate de instabilități. De data aceasta, noi suntem în centrul acestei structuri de aer foarte cald, care ajunge până la o înălțime destul de mare în atmosferă și care ne aduce temperaturi maxime aproape de 40 de grade, dar și temperaturi minime foarte ridicate, cu nopți tropicale”. 

Potrivit climatologului ANM, România are totuși un avantaj față de alte state europene afectate de caniculă:

„Norocul nostru este că nu durează atât de mult această situație. Spre deosebire de vestul și centrul Europei, unde timp de aproape o săptămână s-au înregistrat temperaturi în jurul valorii de 40 de grade, la noi, de la mijlocul săptămânii, vremea se va răcori. Evident însă că vom avea acele instabilități despre care vorbim mereu atunci când aerul foarte cald este înlocuit de unul mai rece și mai proaspăt”. 

„Contrastul dintre perioadele cu temperaturi extreme și cele cu instabilități severe este ieșit din comun”

Bojariu a spus că alternanța dintre caniculă și furtuni este specifică verii, însă intensitatea fenomenelor din acest an este ieșită din comun:

„Contrastul foarte mare dintre perioadele cu temperaturi extreme și cele cu instabilități severe este ieșit din comun. Și extinderea acestui al doilea val de căldură din Europa este impresionantă. Practic, mai mult de 150 de milioane de europeni au simțit efectele cupolei de căldură”. 

Climatologul atrage atenția că marile orașe sunt cele mai vulnerabile din cauza efectului de „insulă de căldură”, creat de asfalt și clădiri.

„Adaptarea la valurile de căldură devine o problemă foarte importantă, mai ales în aglomerările urbane. Asfaltul și clădirile rețin căldura, iar stresul termic este amplificat și de umiditatea din atmosferă, ceea ce face ca temperatura resimțită să fie mai mare decât cea măsurată în adăpostul meteorologic”, a explicat ea.

„Pentru toată Europa, declanșarea acestor valuri de căldură s-a produs foarte timpuriu”

Roxana Bojariu spune că astfel de episoade de caniculă apar din ce în ce mai devreme în timpul anului și sunt strâns legate de schimbările climatice:

„Pentru toată Europa, declanșarea acestor valuri de căldură s-a produs foarte timpuriu, încă din luna iunie. Cu mai multe decenii în urmă, astfel de fenomene erau rare și apăreau, în general, în iulie sau chiar în august. Vedem însă că lucrurile se schimbă, iar efectul este cauzat de încălzirea globală și de schimbările climatice”.

Potrivit climatologului ANM, Europa este continentul care se încălzește „cu o rată de două ori mai mare decât media globală”:

„În nordul continentului, în zona arctică, încălzirea este chiar de trei ori mai mare decât media globală. În plus, modificările din circulația atmosferei amplifică apariția unor fenomene extreme, precum valurile de căldură foarte intense și declanșate timpuriu”.