Obama l-a învins pe Trump, iar democrații sunt în avantaj, într-o luptă acerbă pornită de republicani în vederea alegerilor din noiembrie
O victorie obținută marți la un referendum din Virginia le-ar putea oferi democraților mai multe locuri în Camera Reprezentanților, un pas posibil crucial în vederea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, scriu USA Today și New York Times.
Alegătorii din Virginia au oferit marți democraților o victorie la limită (51%-49%) în cadrul unui referendum cu miză mare, care vizează redesenarea agresivă a circumscripțiilor electorale pentru Congres în perspectiva alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie.
Ce presupune asta?
În prezent, din cele 11 locuri în Camera Reprezentanților alocate Virginiei, democrații dețineau 6, iar republicanii – 5.
După redesenarea circumscripțiilor, care mută practic zone cu alegători dintr-un district în altul, în funcție de afilierea electorală, democrații ar putea câștiga nu mai puțin de 10 locuri în Camera Reprezentanților.
Acest avantaj ar fi temporar, până la recensământul din 2031. Chiar și așa însă, măsura reprezintă un pas important pentru democrați, care până de curând criticau ideea redesenării partizane a circumscripțiilor.
„Nu putem aduce un băț la o luptă cu cuțitele”, a declarat pentru New York Times Kelly Hall, directorul executiv al Fairness Project, organizație care a cheltuit peste 12 milioane de dolari pentru a susține referendumul privind redesenarea circumscripțiilor electorale.
Trump a început lupta. Democrații sunt în avantaj
Sondajele din Virginia indicau o cursă strânsă, ambele tabere cheltuind milioane de dolari veniți de la donatori anonimi pentru a convinge alegătorii să accepte sau să respingă măsura.
O creștere semnificativă a votului anticipat i-a favorizat pe democrați, însă republicanii, susținuți de alegătorii nemulțumiți din zonele rurale din jumătatea sudică a statului, au votat în număr mare în ziua alegerilor, în încercarea de a respinge măsura.
Rezultatul din Virginia, împreună cu o victorie similară a democraților la referendumul din California de anul trecut, înseamnă că Trump și republicanii sunt acum în dezavantaj într-o luptă partizană pentru redesenarea circumscripțiilor pe care ei au început-o.
Trump i-a îndemnat pe republicanii din Texas să refacă harta statului lor anul trecut pentru a proteja majoritatea republicană din Camera Reprezentanților de un „val albastru” prognozat pentru această toamnă.
El a forțat alte state conduse de republicani, precum Missouri și Carolina de Nord, să facă același lucru.
Conform datelor de monitorizare, aceste trei state, împreună cu Ohio, au adăugat nouă locuri în favoarea republicanilor pe harta națională.
Dar această tactică pare să se fi întors împotriva președintelui, după ce adversarii democrați au adoptat aceeași strategie în California și Virginia, care, împreună cu Utah, au adoptat noi hărți ce acordă potențial democraților 10 locuri, scrie USA Today.
Obama vs. Trump
Trump a sprijinit puternic tabăra „nu”, îndemnând republicanii să se prezinte la urne și calificând propunerea drept o încercare „rușinoasă” de a-i priva pe conservatori de drepturi.
În tabăra opusă s-a aflat fostul președinte Barack Obama, care a înregistrat un spot publicitar de 30 de secunde pentru tabăra „da”, în care a afirmat că Partidul Republican încearcă să „fure” locuri în Congres și să „trucheze următoarele alegeri” din toamna acestui an.
Alegerile speciale au reprezentat o confruntare directă rară între cei doi.
În public, Obama și Trump au părut că păstrează relații prietenești.
În februarie însă, Trump a fost criticat după ce a distribuit un videoclip în care Obama și fosta primă doamnă Michelle Obama erau înfățișați ca maimuțe, lucru pe care mulți l-au condamnat ca fiind rasist.
Obama a lansat critici subtile și în cele din urmă mai deschise la adresa actualei administrații, după ce unii democrați l-au împins să se implice mai mult.
Ce urmează
Statul are unele dintre cele mai echitabile hărți din țară, potrivit specialiștilor, iar tabăra „nu” a fost energizată de furia provocată de pierderile preconizate.
Mulți dintre susținătorii taberei „nu” au subliniat cât de nedrepte sunt noile hărți.
Rezultatul strâns sugerează că ideea redesenării agresive a circumscripțiilor a neliniștit o parte a alegătorilor.
Guvernatoarea Abigail Spanberger, membră a Partidului Democrat, a câștigat alegerile din toamna trecută cu o diferență de 15 puncte. Iar Kamala Harris a câștigat alegerile prezidențiale din Virginia în 2024 cu aproape șase puncte.
Lupta nu este de altfel complet terminată.
Liderul minorității din Camera Reprezentanților din Virginia, Terry Kilgore, care conduce grupul republican din parlamentul statal, a intentat un proces împotriva amendamentului, afirmând că întrebarea referitoare la referendum nu avea o „formulare neutră”.
Într-o declarație, el a spus că problema „se va muta acum acolo unde îi este locul: în instanțe”.
„Există încă o șansă ca această hartă să nu intre în vigoare în luna noiembrie”, a declarat Kyle Kondik, director la Centrul pentru Politică al Universității din Virginia, citat de USA Today.