Obligat de instanţă, preşedintele CJ Covasna a înlăturat mai multe steaguri din sala de şedinţă
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor (UDMR), a înlăturat din sala de şedinţe a instituţiei pe care o conduce mai multe steaguri primite donaţie, după ce a fost somat de instanţa de judecată să pună în aplicare o sentinţă definitivă şi irevocabilă, în caz contrar urmând să fie sancţionat cu 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, relatează Agerpres.
Tamas Sandor a declarat joi, că deşi s-a conformat şi a înlăturat steagul secuiesc, steagul maghiarimii şi steagul judeţului Covasna, consideră că sentinţa nu este justă, arătând că instanţa nu a dispus şi înlăturarea celorlalte trei steaguri primite prin aceeaşi donaţie, respectiv al Statelor Unite ale Americii, Germaniei şi Israelului.
„S-a adeverit de mai multe ori că în ţara noastră se măsoară cu dublă măsură, chiar şi în instanţă. (…) Există o dublă măsură în această ţară (…) şi, după cum se vede, sunt două tipuri de cetăţeni şi două tipuri de autorităţi locale, pentru că, de pildă, Câmpia Turzii, dar şi alte localităţi şi judeţe, pot să aibă steaguri proprii, numai cele din Ţinutul Secuiesc nu au voie. (…) Chiar şi în faţa clădirii Prefecturii şi Consiliului Judeţean Braşov, unde este şi sediul Curţii de Apel Braşov care a dat această sentinţă, este arborat steagul judeţului Braşov. (…) Am executat sentinţa ca să nu fiu amendat, pentru că luni au trecut cele cinci zile de la rămânerea definitivă a acesteia (…), dar nu mi se pare normal ca o comunitate care are o pondere de 73%, cum este cea maghiară din judeţul Covasna, să nu aibă dreptul la simbolurile sale specifice”, a declarat Tamas Sandor.
Steagurile au fost donate în luna noiembrie 2016 de către preşedintele Partidului Civic Maghiar Covasna, deputatul Kulcsar Terza Jozsef, intrat în Parlamentul României pe lista UDMR Covasna.
La acea vreme, Prefectura Covasna a adus la cunoştinţa Consiliului Judeţean că steagurile nerecunoscute legal, cum este şi cel secuiesc, nu pot fi arborate pe clădirile publice ori în incintele acestora, lucru confirmat şi de o serie de sentinţe judecătoreşti rămase definitive, prin urmare a cerut înlăturarea acestora.
Tribunalul Covasna a admis în luna iulie 2018 acţiunea Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de Dan Tănasă, şi l-a obligat pe Tamas Sandor să înlăture steagul maghiarimii, steagul secuiesc şi steagul judeţului Covasna din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean, sentinţa fiind menţinută de Curtea de Apel Braşov.
Pentru că a refuzat să pună în executare sentinţa, ADEC s-a adresat din nou instanţei cu solicitarea ca Tamas Sandor să fie amendat, cererea fiind admisă.