Ochii lui Petre Stoica

De la Biju Morar aflu ceva ce ma intristeaza personal: Petre Stoica, saptezecistul culegator de marar si unul din prietenii cei mai buni ai lui Nichita, nu mai e. Asa poet-discret cum a fost, Stoica a scris destul de mult si-al naibii la gazeta si a pastorit bonom si informal o generatie de jurnalisti care au avut, in diferite momente de dupa 1989, ceva de spus in presa, noteaza Iulian Comanescu pe blogul sau.

Stoica, presa si cu mine se leaga undeva prin ianuarie 1992, cand redactia “Dreptatii” din fostul MICM (Ministerul Industriei Constructiilor de Masini, cladirea azi daramata din Calea Victoriei 133-135) s-a umplut cu o mana de pusti cu apucaturi de golani-Piata Universitatii, oftica pe Iliescu si oarece abilitati de scris la gazeta. La un concurs dupa model Cristoiu, am fost trimisi pe strada ca sa venim cu un reportaj in doua ore si eu m-am intors cu o poveste despre amicii mei Pala si Falstaff, care vindeau pantofi de plastic pe Lipscani. Pala se distingea printr-o caciula de cazac cumparata de la nu stiu ce rusi, modelul ala explodat-flocos, si Falstaff va puteti inchipui prin ce, in virtutea poreclei. Cei doi se regalau zilnic cu nenumarate beri dintr-o sandrama “la varice” aflata vizavi si, in lipsa de un alt mijloc mai bun de a-si umple timpii morti de la vanzare, se indeletniceau cu ascunderea halbelor in propria taraba, pe care o incuiau cu un lacat. Cand au ajuns pe la cateva zeci de halbe si n-au mai avut loc in taraba, s-au apucat sa le returneze in maniera “trei in loc de doua”, avand in vedere si faptul ca sandramaua de vizavi era tot mai saraca-n halbe si berea nu se poate bea chiar din robinet.

Nu mai stiu exact cum am dezvoltat povestea lui Pala si-a lui Falstaff, dar la vreo saptamana de la concurs, m-am trezit angajat pe chestia asta, impreuna cu niste oameni de care s-ar putea sa fi auzit. Adrian Patrusca si Roland Catalin Pena (”Fefe”, unul din geniile caracalene necunoscute ale presei), fosti piloni amandoi la “Ziua”, Toni Dohotariu, care nu mai are nevoie de prezentare pentru cei care au prins anii (ne)buni din PRO TV, azi la “Romania, te iubesc”, Florian Bichir – barbosul cu pareri despre ortodoxie si fir scurt cu PF Daniel de la “Evenimentul zilei”, zis si Padre -, Oana Stanciulescu, Cezar Ion (nu Ioan, ci ala cu Cezar si Tipar si procesele cu TVR), Bogdan Cristel, mare jmecher pe la Reuters-foto cred ca si-n ziua de azi, aaa, am uitat restul dar voi reveni. Redactia preexistenta era compusa din Ilie Paunescu si Mariana Sipos, mos Francu, un batran ziarist de sport care dormea pe la conferinte de presa, un cetatean pe nume Romulus Cristea care e si-acum pe la Romania libera, mi se pare, si un domn Popescu cred ca, pe care Fefe l-a acuzat pe fata ca si-a cumparat palarie de paie din sudoarea poporului, fiindca avea atributii legate de leafa noastra si maturi si se intampla ca salariul sa nu vina in ziua fixata. La un moment dat, am remarcat si un tip bronzat, tanar-batran, cu parul alb si barba si niste ochi albastri a caror privire iti ajungea pana-n spatele capului cand se uita la tine. In ciuda hainelor care semanau mai mult cu ale noastre decat cu ale serifilor, a papornitei pline cu tot felul de carti si de chestii si a coroanei regale pe care o purta cu ifos la reverul vestei, cetateanul asta s-a dovedit a fi redactor-sef la “Dreptatea” si a raspunde la numele de Petre Stoica. Prima senzatie, de distanta, s-a topit imediat si habar n-am cum am devenit amici la catarama, atat cat se putea la o diferenta de varsta de 40 de ani, nu numai eu si el, ci si Toni, Fefe, Patrusca si toata gasca. Uniunea Scriitorilor isi facea veacul pe vremea aceea in curte cu MICM-ul, la Casa Vernescu, cea care a devenit ulterior cazinou. Serile se terminau cu beri pe terasa din spate, unde Stoica ne spunea diferite povesti despre Nichita si unde i-am cunoscut pe Laurentiu Ulici, Marius Tupan, Cristi Teodorescu, Alex Stefanescu, Alexandru Condeescu, Victor Nita si multi altii. Criticul Barbu Cioculescu, fiul lui Serban si omul care a dat printre altele o editie definitiva din Mateiu Caragiale, era si el editorialist la “Dreptatea” si prietenul lui Stoica, ma chiuiam uneori prin tipografie la “Scanteia” sa-i apar frazele perfecte de cutitul paginatorului si alte intemperii.

Curios la toti oamenii astia era nu ca erau maturi, inteligenti, celebri cat se putea pe atunci si foarte talentati, ci ca ne-au adoptat imediat, cu drag si cu o lipsa de fite nebanala avand in vedere stadiul de tufe de Venetia foarte indragostite de propriile opere prin care treceam, ca orice om banuiesc. Petre Stoica a fost cel care ne-a deschis aceasta usa si a realizat cumva o legatura intre boema literara pre-1989 si noi, fara de care, azi, poate am fi fost mult mai putin decat nu-prea-multul la care am ajuns.

Nichita avea pe undeva o chestie: “Arghezi s-a uitat in ochii lui Eminescu, eu m-am uitat in ochii lui Arghezi. Deci eu m-am uitat in ochii lui Eminescu.” Eu m-am uitat mult si bine in ochii albastri ai lui Petre Stoica, care s-a uitat mult si bine in ochii lui Nichita. Multumesc.

Citeste si comenteaza pe Media lui Comanescu.