Ofensiva PSD după alegeri: “активные мероприятия”
În confuzia de după aflarea rezultatelor în alegerile locale pe Bucureşti, PSD a părut un pic derutat, dar şi-a revenit repede din pumni şi a trecut la ofensivă. Vreo 24 ore Gabriela Firea s-a ascuns de public, dar s-a prins repede că răfuiala din partid cu perdanţii se poate amâna şi de data asta, cu condiţia ca toţi să se alinieze în spatele trusturilor media şi să cânte aria care trebuie. Trusturi, trebuie spus, bine hrănite cu resurse publice chiar de guvernul PNL, în anul de pandemie 2020 mai mult decât oricând în trecut. Primăria Bucureşti nu se pune, banii ăia veneau oricum.
Suntem acum în cele câteva zile de suprapunere între campania pentru Bucureşti care se încheie şi viitoarea campanie pentru alegerile parlamentare, presupus a se organiza pe 6 decembrie. Deoarece numai naivii cred că bulibăşeala, victimizarea şi tărăboiul media orchestrat la care asistăm, cu fake news pe punctaj şi curgând pe toate canalele posibile, mai au ceva de-a face cu alegerile locale. Nu, acelora li s-a pus cruce, după cum ştiu foarte bine şi dna Firea, şi dl Tudorache.
Contra-ofensiva retorico-politică pe Bucureşti, în care plouă cu cereri ba de renumărare, ba de anulare completă a votului – depuse ori doar anunţate pe gură, nu e clar, deoarece BEC comunică catastrofal zilele astea – la sectorul 1, sectorul 6 şi Primăria Generală, fără o bază legală clară, e de fapt salva de deschidere a campaniei pentru Parlament. Se trage cu toate tunurile.
PSD ameninţa să iasă din locale dat peste cap, cu faţă de loser şi disensiuni interne majore, cum se întâmplă de regulă după ce un partid pierde Bucureştiul. Bombardamentul covor care curge acum din Antene e acoperirea de artilerie pentru regrupare, încetarea luptelor intestine şi contraatac. Obiectivele sunt trei:
- Social democraţii trebuie să iasă din aceste alegeri ca victime, un biet partid onest pe care nişte forţe obscure l-au nedreptăţit şi l-au lăsat fără ce-i al lui de drept, deci cu ascendent moral;
- Volumul şi tonul trebuie să escaladeze în agresiv: toţi liderii partidului trebuie să facă declaraţii tranşante, cu atitudine indignată, iar aceste emoţii negative în formă continuată trebuie să treacă în electorat prin intermediul media de casă, pentru a-l polariza iar, ca în epoca Dragnea; teoriile conspiraţioniste trebuie încurajate, chiar cele mai fantastice şi uşor de infirmat, pentru că electoratul fidel, credulii şi derutaţii nu se uită la fapte, ci absorb atitudini; trebuie semănat dubiu privind participarea la vot la scrutinul viitor;
- Împrumutând elemente din campania americană a lui Trump, sau de pe TV Россия-1, votul, instituţiile şi democraţia în general trebuie decredibilizate preventiv, în caz că iese prost şi data viitoare.
La ultimul punct cad victime colaterale şi magistraţii membri în BEC şi BE de sector în Bucureşti, puşi sub presiune imensă şi pe alocuri ameninţări mârâite, lucrând în clădiri ce aparţin primăriilor încă PSD, păzite de agenţi locali PSD şi cu filmări în interior care ajung direct la PSD (adică la trusturi). Probabil că la ora asta îşi blestemă soarta care i-a scos la tragerea la sorţi şi se gândesc dacă merită casele alea de serviciu şi pensia specială de magistrat toată nebunia. Aproape simţi cum dau din colţ în colţ şi îşi aruncă cartofii fierbinţi de la unul la altul în sus şi în jos, pe traseul BE-sectoare – BEM – BEC.
În patru zile n-am avut o singură conferinţă de presă, cum existau regulat la alte alegeri, şi nu există purtători de cuvânt care să ne spună cum stau lucrurile. La ora când scriu aici nu există pe pagina BEC documentele discutate în şedinţa lor de ieri, când au respins (dar chiar au respins?) cererea PSD de renumărare la Sectorul 1. Tot ce ştim e pe surse, ceea ce e total inacceptabil. Nu ştim ce se întâmplă la Sectorul 5 – se renumără sau nu, şi din decizia cui – şi ce anume aşteptăm de fapt. Silenzio stampa.
Pe scurt, am intrat direct în campania electorală pentru parlamentare cu o operaţiune de tip “măsuri active” (активные мероприятия) declanşată din mers, folosind elemente conjuncturale aflate la îndemână şi slăbiciunea unor instituţii publice. Perioada de incertitudine şi haos provocat trebuie lungită cât mai mult, prin acţiuni în justiţie chiar absurde, sau doar anunţuri despre astfel de acţiuni, nu conteaza; scoaterea de la naftalină a retoricii cu “statul paralel”; campanii de dezinformare pe TV şi online; filmare undercover cu proprii oameni în posturi suspecte şi prezentat ca fiind ai adversarului; victimizare la maxim.