Sari direct la conținut

Oficial: Berlinul permite Poloniei să livreze Ucrainei 5 avioane de luptă MiG-29

HotNews.ro
Un avion MiG-29 al Ucrainei, zboară deasupra Kievului pe 26 februarie, Foto: Aleksandr Gusev / SOPA Images / Profimedia Images
Un avion MiG-29 al Ucrainei, zboară deasupra Kievului pe 26 februarie, Foto: Aleksandr Gusev / SOPA Images / Profimedia Images

Berlinul a dat joi undă verde Poloniei să livreze Ucrainei cinci avioane de vânătoare MiG-29 care au aparținut RDG, potrivit AFP.

La 5 aprilie, președintele polonez Andrzej Duda a anunțat, în timpul unei vizite la Varșovia a omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, că Polonia este pregătită să livreze Kievului „în viitor” întreaga sa flotă de avioane de vânătoare MiG-29 de concepție sovietică, în total aproximativ 30 de aparate.

Această livrare ar putea fi făcută „sub rezerva unui acord cu aliații săi” din NATO, a precizat el.

Varșovia a trebuit să ceară aprobarea Berlinului pentru reexportul acestor cinci avioane, deoarece acestea au fost deținute anterior de Germania de Est.

În declarația sa, Ministerul german al Apărării a precizat: „Guvernul nu știe dacă vor mai exista alte cereri din partea guvernului polonez pentru permisiunea de a livra alte avioane – care trebuie încă adaptate la standardele actuale, n.r. -”.

Slovacia și Polonia au început să livreze la Kiev avioane de luptă Mig-29 de concepție sovietică la sfârșitul lunii martie și, respectiv, la începutul lunii aprilie.

Încă nu au fost livrate avioane occidentale moderne, așa cum a solicitat Kievul, deși mai multe țări occidentale, precum Danemarca, au făcut propuneri în această direcție.

___

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro