Sari direct la conținut

Oficialitatile italiene se intrec in declaratii anti-rasiste

HotNews.ro

Presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a luat luni o pozitie ferma impotriva episoadelor de rasism inregistrate in ultimele zile in Peninsula, anunta situl presedintiei, www.quirinale.it.

Presedintele Italiei declara ca „suntem in fata unor episoade infioratoare, despre care nu mai putem spune ca sunt izolate, ci le putem considera simptomele alarmante ale unor tendinte raspandite care sunt, din pacate, in crestere. Fac un apel, deci, tuturor celor care au o responsabilitate institutionala, culturala, educativa, ca sa se implice pana la capat pentru a opri orice manifestatie si orice risc de xenofobie, rasism sau violenta”.

Interventia oficiala a presedintelui Napolitano a fost facuta in urma recentului atac cu caracter xenofob inregistrat la Nettuno, langa Roma, in noaptea de 31 spre 1 februarie.

Navte Singh, un „clochard” de origine indiana, a fost batut de un grup de tineri, in timp ce dormea in interiorul garii din localitatea de langa Roma.

Dupa agresiune, tinerii i-au dat foc indianului, lasandu-l in prada flacarilor. La sosirea politistilor si a ambulantei, indianul avea deja arsuri grave pe picioare.

Politia din Anzio a identificat trei italieni, cu varsta cuprinsa intre 16 si 29 de ani, care si-au marturisit vinovatia. Ei au explicat carabinierilor ca in acea seara „au vrut sa se distreze si cautau pe cineva care dormea in strada, nu numaidecat un roman sau un negru”. Conform politiei, cei trei s-au inarmat cu un recipient plin de benzina, iar prima victima pe care au intalnit-o a fost chiar nefericitul indian.

Saptamana trecuta, tot langa Roma, in localitatea Villalba di Guidonia, magazinul alimentar al romanului Adrian Nechifor a fost atacat in timpul noptii cu un exploziv artizanal.

Exponentii politici din Peninsula s-au intrecut in ultimele ore in apeluri impotriva violentei si in condamnari ale rasismului.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a condamnat astfel episodul de la Nettuno: „Inainte sa ne lansam in teoreme politice, trebuie sa intelegem care este radacina acestei violentei barbare”.

Walter Veltroni, fost primar al Romei pe timpul agresiunii comise de Romulus Mailat, pe atunci extrem de „combativ” la adresa romanilor, actual lider al coalitiei de stanga condusa de Partidul Democrat, a declarat, in mod surprinzator de inocent, ca „intoleranta criminala este fructul unor discursuri xenofobe, intr-o clima de ura si teama creata cu talent artistic”(sic!).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro