Sari direct la conținut

Olaf Scholz s-a dus în China cu un mesaj important pentru Xi Jinping: „I-am spus că este important să își folosească influența asupra Rusiei"

HotNews.ro
Olaf Scholz și Xi Jinping, Foto: Kay Nietfeld / AP / Profimedia
Olaf Scholz și Xi Jinping, Foto: Kay Nietfeld / AP / Profimedia

Cancelarul german a declarat vineri, în timpul unei vizite la Beijing, că i-a cerut președintelui chinez Xi să își folosească „influența” asupra Rusiei pentru a opri „războiul de agresiune” împotriva Ucrainei, transmite AFP.

„I-am spus președintelui (chinez) că este important pentru China să își folosească influența asupra Rusiei”, a spus Olaf Scholz.

„Acest lucru se referă la necesitatea de a respecta principiile Cartei Națiunilor Unite, la care am subscris cu toții, se referă la principii precum suveranitatea și integritatea teritorială, care sunt, de asemenea, importante pentru China”, a continuat el.

De la Beijing, liderul german i-a cerut, de asemenea, președintelui rus Vladimir Putin „să nu refuze” prelungirea acordului privind exporturile de cereale ucrainene, care urmează să expire la 19 noiembrie.

„Îi cer președintelui rus să nu refuze prelungirea acordului privind cerealele, care expiră peste câteva zile. Foametea nu trebuie să devină o altă armă”, a declarat el în timpul călătoriei sale oficiale în China.

Olaf Scholz a spus că l-a „invitat pe președintele Xi să participe activ la lupta împotriva foametei în lume”, subliniind, de asemenea, că „Germania și China au o responsabilitate specială, în calitate de creditori internaționali”, de a acționa împotriva deteriorării situației de îndatorare a celor mai sărace țări.

Cancelarul german a afirmat că a discutat cu președintele chinez și alte subiecte de tensiune între Beijing și Occident, precum Taiwan și respectarea drepturilor omului: „Am vorbit astăzi despre preocuparea noastră crescândă pentru stabilitatea și pacea din regiune. China are o responsabilitate specială în această privință”.

În ceea ce privește respectarea drepturilor omului și a minorităților, „a fost important pentru mine să clarific convingerile noastre”, a declarat Scholz, subliniind caracterul „universal” al acestor drepturi. „După cum a arătat întâlnirea noastră, există diferențe între cele două țări”, a mai spus cancelarul german.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro