Sari direct la conținut

OMS: Numărul de cazuri de rujeolă în Africa a crescut cu 700% anul acesta

HotNews.ro
OMS: Numărul de cazuri de rujeolă în Africa a crescut cu 700% anul acesta

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat miercuri că numărul de cazuri de rujeolă înregistrate în anumite zone din Africa a crescut anul acesta cu 700% față de anul anterior, scrie Mediafax, citând Al Jazeera.

Potrivit reprezentanților OMS, principala cauză a acestei creșteri este lipsa accesului la vaccinuri. Această boală contagioasă se răspândește mai rapid decât pot autoritățile locale să răspundă, motiv pentru care în mai multe state africane a fost declarată epidemie de rujeolă.

Organizația Medici fără Frontiere a înființat mai multe centre de vaccinare a copiilor în Africa, în încercarea de a împiedica răspândirea acestei boli. Pe lângă această epidemie, Africa se mai confruntă și cu o creștere alarmantă a cazurilor de Ebola. La zece luni de la declanșarea epidemiei, numărul de noi îmbolnăviri continuă să crească, iar mortalitatea este de aproximativ 67%, mult mai mare decât în cazul epidemiilor de Ebola anterioare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro