Omul care a salvat PNL în 2000 spune că toți cei care-l vor în continuare premier pe Cîțu au „atitudine iraţională cu totul” / Stoica: Iohannis trebuia să-i ceară demisia
Cei care îl vor în continuare pe Florin Cîțu premier dau dovadă nu de „stângăcie politică” sau „nepricepere”, ci de „atitudine iraţională cu totul”, spune Valeriu Stoica, fost președinte al liberalilor și strategul care a salvat partidul în 2000 când risca să nu mai intre în parlament.
„Eu cred că preşedintele României trebuia să-i spună lui Florin Cîţu că situaţia impune demisia lui. Nu trebuia să se ajungă la moţiunea de cenzură. A ieşit mult mai şifonat PNL şi a ieşit mult mai şifonat Florin Cîţu pentru că a fost demis primul ministru prin moţiunea de cenzură”, a declarat Valeriu Stoica, în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.
„Ca să spui că e greu de negociat cu USR PLUS mi se pare un mod de a încuraja PNL să nu negocieze”
Fostul lider liberal susține totodată că nu se poate imputa exclusiv USR criza politică, mult mai responsabil fiind de fapt PNL.
„Cei care au provocat această criză – şi se cunosc personajele care au provocat-o – aceste persoane au fost iresponsabile. Dar bun, au greşit (…) dar deschizi ochii imediat şi vezi ce e de făcut. Este limpede că singura soluţie raţională este coaliţia PNL – USR PLUS – UDMR. Se spune: «Păi nu mai e posibilă». De ce nu mai este posibilă? Din cauza acestor ambiţii personale: din cauza tensiunilor, din cauza resentimentelor? (..) Nu este corect să spui că în această criză politică e foarte greu să negociezi cu USR PLUS pentru că e principalul vinovat. Are o răspundere USR PLUS în această criză, dar nu e singurul culpabil. PNL e la fel de culpabil, ba poate chiar mai culpabil decât USR PLUS. Ca să spui că e greu de negociat cu USR PLUS mi se pare un mod de a încuraja PNL să nu negocieze. Nu! PNL trebuie să negocieze cu USR PLUS şi condiţia USR PLUS este rezonabilă acum: nu se mai poate negocia cu PNL dacă impune în continuare acelaşi candidat pentru prim ministru. Cum să poţi să faci aşa ceva? Uneori mi se pare că trăim într-o piesă de teatru absurd”, a adăugat Valeriu Stoica.