Dan Șucu: Estimăm că s-au cheltuit peste 50 de milioane de euro pe campania lui Călin Georgescu pe rețelele de socializare. Se bagă și 3 milioane de euro pe zi. Georgescu a declarat 0 lei cheltuiți
Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, a declarat, după o întâlnire a oamenilor de afaceri cu Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, că autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă în spatele campaniei lui Călin Georgescu. Potrivit estimărilor făcute de oamenii de afaceri, pentru susținerea lui Georgescu pe rețelele de socializare, se cheltuiesc zilnic peste trei milioane, într-un mod netransparent.
Într-un demers fără precedent în România, asociațiile reprezentative ale oamenilor de afaceri și-au exprimat susținerea pentru un candidat la președinție, în cazul de față a Elenei Lasconi.
Cheltuieli de peste 3 milioane de euro pe zi pentru campania online a lui Georgescu, spune Dan Șucu
Dan Șucu a precizat că oamenii de afaceri știu care sunt costurile pentru transmiterea unor mesaje pe rețelele de socializare și, astfel, au putut face o estimare legată de campania lui Călin Georgescu.
„Dacă vorbim acum de sprijinul financiar pentru finanațarea unei campanii electorale, eu, personal, ca și om de afaceri și majoritatea celor care sunt aici prezenți, noi lucrăm cu sute de mii de clienți. Mesajul nostru comercial ne străduim să ajungă cât mai eficient posibil și cât mai puțin alterat către sute de mii de oameni.
Cam ceea ce se întâmplă și în zona politică. Noi cunoaștem costurile normale de transmitere a peste 100 de milioane de postări într-o zi și estimăm că ce s-a cheltuit până acum depășește 50 de milioane de euro.
Mai mult decât atât, sunt zile în care, după calculele noastre simple, se cheltuie peste trei milioane de euro, doar pe postări. Este netransparent. Eu, înainte de a vota mi-aș dori să cunosc cine investește toate sumele acestea”, a declarat Dan Șucu, întrebat de jurnaliști despre cum a putut Călin Georgescu să ducă o campanie fără sprijin financiar.
Dan Șucu: Nu înțelegem cine suportă aceste costuri
Dan Șucu a spus că „autoritățile române trebuie să divulge ce se întâmplă acolo și cine”. „Altfel rămânem la părerea că poate există oameni extrem de controversați care sunt în spatele acestor sume de bani”, a adăugat omul de afaceri.
„Eu nu sunt alarmist, noi suntem oameni care construim, dar costurile de comunicare sunt clare, noi le știm, ne lovim de ele zi de zi, nu suntem pușculițele vreunui politician, suntem oameni care ne-am construit afacerile de la zero, ne adresăm la sute de mii, milioane de clienți, suntem oameni de afaceri care cunoaștem toate aceste componente, iar costurile acestora nu înțelegem cine le suportă”, a mai spus Dan Șucu.
Marile organizații de business și federații patronale din România, precum Concordia și Romanian Business Leaders au avut, miercuri, la Parlament, o întâlnire cu candidatul la alegerile prezidențiale Elena Lasconi.
Călin Georgescu a declarat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) zero cheltuieli pentru campania electorală. AEP a anunțat că va depune sesizare la Parchet pe această temă.