Sari direct la conținut

Operatiune politieneasca franco-spaniola contra ETA: cinci arestari, arme capturate

HotNews.ro

Cinci persoane au fost arestate vineri seara într-o operațiune polițienească franco-spaniolă împotriva organizației separatiste basce ETA, la Louhossoa, aproape de Bayonne, s-a aflat din surse apropiate dosarului, transmite AFP.

Arme au fost de asemenea capturate de către anchetatorii poliției judiciare franceze, asistați de polițiștii din Garda Civilă spaniolă, au indicat aceleași surse, conform Agerpres.

Polițiștii unității de elită Raid au fost de asemenea la fața locului, a constatat un fotograf al AFP.

Cele cinci persoane reținute sunt toate de naționalitate franceză.

Operațiunea principală s-a desfășurat într-o casă mare din micul burg Louhossoa (circa 600 de locuitori), situat pe drumul mergând de la Bayonne la Saint-Jean-Pied-de-Port.

Într-un tweet, ministerul spaniol de Interne a anunțat că „Garda Civilă a dat o lovitură arsenalului grupării teroriste ETA în Franța”.

Pe 5 noiembrie 2016, unul din ultimii șefi ai ETA încă în clandestinitate, Mikel Irastorza, a fost arestat la Ascain, aproape de Bayonne, apoi pus sub acuzare și încarcerat la Paris. Pe 14 decembrie, un alt militant basc spaniol al ETA a fost arestat la Marsilia. Aceste două arestări au fost de asemenea operate în comun de polițiile franceză și spaniolă.

În numele luptei sale pentru independența Țării Basce și a Navarrei, ETA (Euskadi Ta Askatasuna, Țara bascilor și libertate) a condus o campanie de atentate care a cauzat moartea a 829 de persoane, conform autorităților spaniole și franceze, anii 1980 fiind cei mai sângeroși.

În octombrie 2011, ETA a renunțat definitiv la violență, dar nu a depus armele și a refuzat să se dizolve. ETA solicită pentru aceasta o negociere cu statele spaniol și francez asupra situației a celor circa 400 de membri ai grupării arestați în cele două țări, ceea ce Madridul și Parisul refuză.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro