Sari direct la conținut

Opoziția din Thailanda se grupează într-un nou partid. Principalul obiectiv: eliminarea prevederilor legate de criticile aduse monarhiei

HotNews.ro
Opoziția din Thailanda se grupează într-un nou partid. Principalul obiectiv: eliminarea prevederilor legate de criticile aduse monarhiei
Natthaphong Ruengpanyawut, liderul opoziției din Thailanda Foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia

Partidul thailandez Înainte, dizolvat miercuri de Curtea Constituţională de la Bangkok, a anunţat vineri crearea unui nou vehicul politic, cel mai mare din parlamentul Thailandei, pentru a promova reforme şi un plan controversat de modificare a legii care protejează monarhia de critici, transmit Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Mişcarea antisistem a câştigat alegerile din mai 2023, dar nu a reuşit să ajungă la putere din cauza rezistenţei forţelor conservatoare, iar cea mai înaltă instanţă din regat a decis că prezenta pericolul de a submina monarhia prin campania împotriva legii care incriminează lezmajestatea.

Liderul opoziției, un tânăr de 37 de ani

Cei 143 de parlamentari din fosta formaţiune s-au reunit în noul Partid al Poporului, sub conducerea lui Natthaphong Ruengpanyawut, în vârstă de 37 de ani, fost manager în domeniul tehnologiei informaţiei. Acesta a fost implicat în campania informatică inovatoare cu ajutorul căreia Înainte a obţinut un sprijin masiv din partea tineretului şi a mediului urban.

„Vom continua ideologia Înainte. Misiunea mea şi a partidului este de a crea un guvern pentru schimbare în 2027″, a declarat Natthaphong, referindu-se la următoarele alegeri.

Dizolvarea partidului Înainte, criticată de unele state occidentale, a fost cel mai recent episod din lupta pentru putere din Thailanda, unde în ultimele două decenii sistemul conservator şi militarii regalişti se confruntă cu partidele populare. Programul liberal al partidului prevede reformarea armatei şi dezmembrarea unor monopoluri în valoare de miliarde de dolari; încercarea de a modifica legea lezmajestăţii a iritat generali şi monarhişti influenţi, cu legături importante, care consideră sacră monarhia din Thailanda.

În ultimii 20 de ani, în regatul din sud-estul Asiei au fost dizolvate circa 30 de partide, arată un bilanţ al Partidului Poporului. AFP apreciază că în acest context politicienii locali au o mare experienţă în manevrele de supravieţuire în climatul politic cunoscut pentru instabilitate.

Natthaphong a promis că noul partid va reîncepe campania împotriva reglementării cunoscute ca articolul 112, însă va proceda mai prudent. „Propunem modificarea articolului 112 pentru a ne asigura că legea nu este un instrument politic folosit pentru abuzuri împotriva altora, dar nu vom fi neglijenţi”, a spus el, adăugând: „vom continua să insistăm pentru ameliorarea şi remedierea acestei legi, care rămâne problematică”.

Lezmajestatea, pretext de reprimare a opoziției

Legea respectivă este una din cele mai severe din lume, prevăzând pedepse până la 15 ani de închisoare pentru fiecare insultă la adresa casei regale. Sute de thailandezi au fost inculpaţi în virtutea legii în ultimii ani, iar casa regală nu comentează de obicei astfel de cazuri.

Noul Partid al Poporului este a treia versiune a formaţiunii progresiste Viitorul Înainte, dizolvat în 2020 pentru nereguli în finanţarea campaniei electorale. Numele în engleză People’s Party (Partidul Poporului) a fost folosit în trecut de formaţiunea numită în thailandeză Khana Ratsadon, care a lansat în 1932 revoluţia prin care s-a pus capăt monarhiei absolute din Thailanda.

Profesorul de ştiinţe politice Titipol Phakdeewanich de la universitatea din Ubon Ratchathani a apreciat că direcţia noului partid către o coliziune cu vechea elită thailandeză este clară, indiferent dacă va susţine sau nu modificarea articolului 112.

„Partidul va fi în continuare un spin în coasta sistemului, ceea ce înseamnă că vor găsi orice mijloace pentru a doborî din nou partidul. Sistemul nu se va opri”, a afirmat el. „Asta nu înseamnă însă că vor avea succes în afectarea popularităţii partidului. De asemenea, partea conservatoare nu are un vehicul clar pentru a concura cu această mişcare pe frontul popularităţii”, a explicat el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro