Skip to content

Concesiile față de Rusia în negocierile de pace pot duce la „atacuri împotriva aliaților NATO” și extinderea războiului în Europa. Avertismentul a opt foști ambasadori SUA, patru în România

Într-o luare de poziție comună rară, foști diplomați americani invocă lecția dură a politicii de conciliere de acum aproape un secol pentru a arăta riscurile unui compromis rapid în privința Ucrainei pentru întreaga Europă.

  • „A exercita presiuni asupra Ucrainei pentru a ceda teritorii Rusiei, oferindu-i în același timp stimulente lui Putin, înseamnă a transfera povara de pe umerii agresorului pe cei ai victimei.”

Opt foști ambasadori ai Statelor Unite au semnat un editorial comun, publicat sâmbătă seară în cotidianul israelian Israel Hayom, pe fondul discuțiilor pentru încheierea războiului din Ucraina care au avut loc în această săptămână la Abu Dhabi.

Printre semnatari se numără patru foști șefi ai misiunii diplomatice la București: Adrian Zuckerman, Mark Gitenstein, Kathleen Kavalec și Jim Rosapepe. Alături de ei au semnat John Sullivan, fost ambasador în Rusia, Bridget Brink, fost ambasador în Ucraina și Slovacia, Ron Gidwitz, fost ambasador în Belgia, și Jim Gilmore, fost ambasador la OSCE.

„Una dintre cele mai dure lecții ale secolului trecut este riscul politicii de conciliere, adică acela de a accepta afirmațiile unui agresor privind intențiile sale pașnice”, scriu diplomații americani. Ei amintesc de o metaforă celebră a fostului premier britanic Winston Churchill.

„Cel care practică politica de conciliere este acela care hrănește un crocodil, sperând că îl va mânca ultimul”, avertiza Churchill în ianuarie 1940, la câteva luni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Într-un discurs transmis de BBC, liderul britanic îi viza atunci pe liderii statelor europene care sperau să evite o invazie a Germaniei naziste prin concesii și neutralitate.

Totodată, foștii ambasadori amintesc o celebră afirmație a filosofului George Santayana: „Cei care nu își pot aminti trecutul sunt condamnați să îl repete”, adăugând că istoria poate nu se repetă întocmai.

„Să îl vedem pe Putin așa cum este el în realitate”

„În timp ce încercăm să punem capăt agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, este esențial să îl vedem pe Putin așa cum este el în realitate, nu așa cum ne-am dori să fie”, spun diplomații.

Foștii ambasadori dau exemplul lecției anilor 1930, când marile puteri au încercat să evite războiul prin concesii teritoriale făcute Germaniei naziste. Ei subliniază că problema nu este că fiecare dictator de astăzi ar fi „un nou Hitler” sau că „diplomația este inutilă”, ci că „nu fac decât să încurajeze noi agresiuni.”

„Cu alte cuvinte, înseamnă să hrănești crocodilul, nu să asiguri o pace durabilă”, afirmă ei, adăugând că „pericolul de astăzi nu constă doar în disponibilitatea lui Putin de a purta un război, ci și în posibilitatea ca alte guverne, în căutarea unei soluții rapide, să recompenseze și să încurajeze tocmai comportamentul pe care încearcă să îl descurajeze”.

Promisiunile încălcate de Rusia din 1994 până astăzi

Semnatarii amintesc faptul că Ucraina a renunțat în 1994 la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume, prin Memorandumul de la Budapesta, în schimbul unor garanții de securitate semnate de Rusia, SUA și Regatul Unit.

Moscova s-a angajat atunci să respecte suveranitatea și frontierele Ucrainei, dar a încălcat aceste promisiuni în 2014, prin anexarea Crimeei și sprijinirea separatiștilor din est, iar apoi prin invazia pe scară largă din februarie 2022.

Diplomații americani îl menționează și pe trimisul special al SUA, Steve Witkoff, care l-a descris pe Putin în martie 2025 drept „un tip de treabă” și „extrem de inteligent”. Ei avertizează însă că impresiile personale nu pot înlocui realitatea, „mai ales atunci când contrazic ani întregi de comportament observabil”.

Ei dau exemplul invaziei Rusiei în Georgia (2008), ocupării Crimeei și războiului din Donbas (2014), invaziei pe scară largă a Ucrainei (2022) și atacurilor continue asupra civililor și infrastructurii.

Critici la adresa achiziției de motorină rusească

Foștii ambasadori cer o politică fermă la Washington și critică anunțul administrației Trump din octombrie 2026 privind achiziția a 300.000 de tone de motorină rusească și suspendarea unor sancțiuni din Legea Graham.

De asemenea, ei menționează relatările Reuters potrivit cărora oficiali ai Pentagonului le-au cerut în privat țărilor baltice — Lituania, Letonia și Estonia — să își tempereze criticile publice la adresa Rusiei.

„Aceste măsuri slăbesc presiunea exercitată asupra Moscovei, oferind un sprijin economic vital economiei sale grav afectate, și subminează unitatea aliaților”, avertizează semnatarii.

Ce spun despre presiunea asupra Kievului

Diplomații consideră și mai gravă presiunea pusă pe Kiev pentru a accepta cedări teritoriale:

„Ucraina nu a început acest război. Ea este țara al cărei teritoriu a fost ocupat și ai cărei cetățeni sunt uciși. A exercita presiuni asupra guvernului ucrainean pentru a ceda teritorii Rusiei, oferindu-i în același timp stimulente lui Putin, înseamnă a transfera povara de pe umerii agresorului pe cei ai victimei.”

„Un acord impus Ucrainei sau unul care legitimează cucerirea de teritorii ar putea produce o întrerupere temporară a luptelor. Dar nu va aduce o pace durabilă în Ucraina și nici nu va garanta că agresiunea Rusiei nu se va extinde și mai mult în Europa”, mai scriu foștii ambasadori.

Paralela cu Acordul de la München din 1938

Pentru a arăta pericolele unui asemenea precedent, diplomații amintesc pașii care au dus la Al Doilea Război Mondial: remilitarizarea Renaniei (1936), anexarea Austriei (1938) și Acordul de la München, prin care Marea Britanie și Franța i-au cedat lui Hitler regiunea Sudetă din Cehoslovacia. Câteva luni mai târziu, Germania a ocupat restul Cehoslovaciei și a invadat Polonia.

Deși precizează că regimul lui Putin nu este identic cu Germania nazistă, semnatarii subliniază pericolul politic al cedărilor în fața unui agresor.

„Concesiile nejustificate oferite Kremlinului în privința Ucrainei ar putea conduce la amenințări rusești și chiar la atacuri împotriva aliaților NATO, extinzând și mai mult războiul lui Putin în Europa și putând determina necesitatea unei implicări militare directe a Statelor Unite pentru a proteja securitatea și interesele economice americane”, avertizează cei opt foști ambasadori.

Ei subliniază totodată că terorizarea civililor și deportarea copiilor ucraineni sunt fapte grave care nu trebuie ignorate: „Suferința civililor nu trebuie să devină niciodată o monedă de schimb în negocierile dintre guverne.”

În final, semnatarii cer ca suveranitatea și integritatea teritorială să rămână piloni centrali ai politicii externe americane, susținuți atât de republicani, cât și de democrați.

Planul atribuit Rusiei și răspunsul UE

Apelul foștilor diplomați americani vine după runda de negocieri din această săptămână de la Abu Dhabi dintre SUA, Rusia și Ucraina, unde Moscova a readus pe masă cereri din 2021 privind restructurarea arhitecturii de securitate din Europa, potrivit The Guardian.

Cu ocazia acestor discuții, negociatorii americani au adus în discuție un scenariu alternativ la aderarea Ucrainei la NATO, după cum a declarat președintele Volodimir Zelenski.

În paralel, tabloidul german BILD a publicat vineri un presupus plan al Rusiei pentru încheierea războiului, care prevede preluarea întregului Donbas, demilitarizarea porturilor ucrainene, scoaterea Finlandei din NATO, retragerea bazelor Alianței din statele baltice și schimbări în Republica Moldova și Belarus.

Reuniți vineri la Dublin, liderii UE au stabilit în unanimitate că discuțiile despre pace trebuie să vizeze exclusiv războiul din Ucraina și garanțiile de securitate post-conflict, nu arhitectura de securitate a Europei, după cum a anunțat președintele României, Nicușor Dan.

Cancelarul german Friedrich Merz a respins la rândul său ideea renegocierii securității continentului, în timp ce purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a susținut sâmbătă că securitatea Europei ar fi „mult mai mare” dacă NATO nu ar exista.