Sari direct la conținut

Opt universități de top din Europa, printre care și Universitatea București, au creat o Universitate Civică Europeană

HotNews.ro
Universitatea Bucuresti, Foto: Agerpres
Universitatea Bucuresti, Foto: Agerpres

Opt universităţi de top din Europa au decis să creeze o Universitate Civică Europeană, Universitatea din Bucureşti urmând să fie membru al acestui consorţiu european. Această reţea va reuni în jur de 384.000 de studenţi şi 55.000 de cadre didactice, alături de alţi membri ai comunităţii academice, arată un comunicat al Universității București.

Potrivit documentului citat, consorţiul va încuraja un mediu multilingvistic, aducând împreună vorbitori nativi de engleză, franceză, germană, greacă, italiană, română, spaniolă şi suedeză.

„Universitatea Civică Europeană va fi un spaţiu al educaţiei inovative şi responsabile, al schimburilor culturale şi al acţiunii cetăţeneşti din Europa, de la Marea Baltică până la Marea Mediterană, implicându-se în rezolvarea problemelor actuale ale cetăţenilor şi instituţiilor sale. (…) Prin angajamentul nostru de a face faţă acestor provocări esenţiale, ne afirmăm poziţia de a crea o punte de legătură a Europei către Sud”, precizează comunicatul Universităţii Bucureşti, citat de Agerpres.

Acesta îşi propune ca prin educaţie, cercetare şi inovare să contribuie la întărirea procesului de integrare europeană, la dezvoltarea unei cetăţenii europene active şi la rezolvarea problemelor societale cu care se confruntă ţările de provenienţă, şi nu numai.

Reţeaua „Universităţii Civice Europene” vine în întâmpinarea proiectului Comisiei Europene de întărire a colaborării şi a mobilităţii academice în spaţiul european, prin intermediul reţelelor de universităţi europene.

Cele opt universităţi care au decis să creeze împreună o Universitate Civică Europeană sunt: Universitatea Aix Marseille (Franţa), Universitatea Naţională şi Kapodistriană din Atena (Grecia), Universitatea din Bucureşti (România), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia), Universitatea Eberhard Karls din Tubingen (Germania).

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro