Sari direct la conținut

Orban, deranjat că USR-PLUS își lansează candidați la primăriile de sector: „Nu e semn de înțelepciune”

HotNews.ro
Lansare candidati USR-PLUS, Foto: Captura Facebook
Lansare candidati USR-PLUS, Foto: Captura Facebook

Liderul PNL Ludovic Orban s-a arătat deranjat de faptul că USR, partid cu care susține candidatul comun la Primăria Capitalei, își tot lansează candidații proprii la Primăriile de Sector în condițiile în care între cele două formațiuni politice se duc discuții privind o listă comună de candidați. „Nu cred că ăsta este un semn de înțelepciune și de abordare normală, firească. Vom vedea. În cazul în care nu se va putea, vom merge pe candidați proprii”, a spus Orban.

Întrebat, într-un interviu la Digi24, despre coaliția forțelor de dreapta care îl susține pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei, Orban a spus că această înțelegere există datorită PNL, care a făcut un sacrificiu pentru că obiectivul este foarte clar: „de a elibera Bucureștiul de PSD, de a scăpa de această domnie a haosului, a subiectivismului, a incapacității, a risipei și a disprețului”.

Orban a spus că decizia în privința lui Nicușor Dan a fost bună, deoarece liberalii au făcut 2 sondaje de opinie și ambele îl dau câștigător pe acesta, potrivit Mediafax.

Întrebat despre alegerile de la primăriile sectoarelor, Orban a spus: „La sectoare … ce va fi la sectoare. Și aici eu cred că e cel mai bine să găsim formule de înțelegere. Văd că alții își lansează candidați”.

Întrebat de moderator dacă se referă la USR, Orban a răspuns: „Își lansează candidați. Nu cred că ăsta este un semn de înțelepciune și de abordare normală, firească. Vom vedea. În cazul în care nu se va putea, vom merge pe candidați proprii. Avem capacitatea de a câștiga pe propriile picioare sectoarele”.

VIDEO USR-PLUS și-a anunțat propunerile pentru primăriile de sector / Liderul USR București: Negocierile cu PNL continuă

Președintele USR București, Claudiu Năsui a declarat la prezentarea candidaților USR-PLus la sectoare că alianța continuă negocierile cu PNL pentru desemnarea unor candidaţi comuni la primăriile de sector, însă a subliniat că şi candidaţii liberali trebuie să îndeplinească criteriile de integritate şi competenţă.

„Noi suntem deschişi acestor negocieri şi acestor discuţii, dar ele trebuie purtate pe oameni, pe persoane. După cum vedeţi, USR PLUS a fost extrem de transparent. Am prezentat oamenii pe care îi avem la fiecare sector. Îşi cunosc foarte bine sectoarele, îşi cunosc foarte bine potenţialul şi ştiu ce trebuie să facă din secunda doi de când sunt în primărie. În momentul în care vom avea acest lucru şi din partea PNL, vom vedea cu ce oameni vin ei şi vom putea să decidem dacă vom merge la comun cu ei, dar baza sunt criteriile de integritate pe care noi le-am prezentat şi de la care noi nu putem face rabat în niciun caz (…). Negocierile acestea continuă şi, pe măsură ce o să avem informaţii, o să vi le spunem. Deocamdată, noi am spus ce gen de persoane am susţine şi cum putem să ajungem la o astfel de înţelegere. Aşteptăm să vedem şi de la PNL persoane care să corespundă acestor criterii. Nu vreau să facem o împărţeală din aceasta: îţi dau un sector, îmi dai altul şi veşnica tranzacţie din lumea politică”, a spus liderul USR București, potrivit Agerpres.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro