Orban, despre discuția cu Pandele în noaptea alegerilor: Astea sunt amănunte de cancan
Ludovic Orban recunoaște că a vorbit la telefon cu soțul Gabrielei Firea în noaptea alegerilor, dar nu a dat detalii despre conținutul discuției cu Florentin Pandele.
„Astea sunt amănunte de cancan. Eu am 500 de telefoane zilnic. Când discut cu cineva, discut cu cineva. Eu nu bat toba în târg”, a spus Orban.
Marți, Gabriela Firea a declarat că soțul său l-a sunat pe Orban în noaptea alegerilor pentru a-l întreba de ce a „demonizat-o” în campanie, iar acesta i-ar fi spus că au fost „declarații politice”.
„Când soţul meu l-a sunat pe domnul Orban în noaptea alegerilor şi l-a întrebat de ce a ales calea urâtă a unei campanii negative, de ce m-a demonizat, de ce m-a demolat, e convins că a făcut bine, e convins că pentru bucureşteni e mai bine să fie domnul Dan faţă de mine care inclusiv adversarii îmi recunosc capacitatea de muncă şi de implicare. Şi domnul Orban a spus: „Măi Florine, dar erau declaraţii politice”, a spus Firea.