Sari direct la conținut

Organismul anticorupție din Ungaria vrea puteri sporite pentru a putea efectua razii şi urmăriri penale

HotNews.ro
Parlamentul Ungariei, în Budapesta, Foto: Lost Horizon Images / ImageSource / Profimedia
Parlamentul Ungariei, în Budapesta, Foto: Lost Horizon Images / ImageSource / Profimedia

Organismul anticorupţie din Ungaria, însărcinat cu lupta împotriva fraudei în cheltuirea a miliarde de euro din fondurile Uniunii Europene, a cerut puteri sporite, inclusiv pentru razii, urmăriri penale şi sancţiuni, arată un document, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Autoritatea de Integritate, creată sub presiunea UE la sfârşitul anului 2022, este independentă de guvernul premierului Viktor Orban şi condusă de un fost partener al PricewaterhouseCoopers, cu o experienţă de două decenii în contabilitate şi conformitate judiciară.

Organismul Anticorupție susține că nu poate funcționa eficient

Dar autoritatea susţine că nu are puteri pentru a expune neregulile din Ungaria, care de ani de zile este în dispută cu UE în legătură cu chestiuni privind statul de drept.

„Acest document oferă o descriere la nivel înalt a puterilor esenţiale necesare pentru ca Autoritatea să funcţioneze eficient şi să-şi îndeplinească mandatele legale”, a precizat Autoritatea într-un document obţinut de Reuters care a fost înaintat Ministerului Justiţiei din Ungaria şi Comisiei Europene.

Guvernul lui Orban nu făcut niciun comentariu de când liderul organismului, Ferenc Biro, şi-a exprimat pentru prima dată îngrijorarea, în aprilie.

Solicitările, incluse într-un document de patru pagini datat 1 martie, includ dotarea organismului cu puteri de urmărire penală şi sancţiuni severe pentru a asigura respectarea legislaţiei.

Organismele internaţionale de supraveghere spun că Orban, la putere din 2010, a canalizat mult timp fondurile UE către oameni de afaceri apropiaţi partidului său naţionalist FIDESZ.

Guvernul neagă astfel de acuzaţii, Orban spunând că nu este implicat în afaceri şi că Ungaria nu are mai multe probleme de corupţie decât alte state din UE.

Comisia Europeană a deblocat o finanţare de 10 miliarde de euro pentru Ungaria în decembrie, într-o mişcare pe care unii parlamentari europeni încearcă să o anuleze, spunând că este rezultatul unor negocieri purtate de Bruxelles pentru a depăşi veto-ul lui Orban cu privire la ajutorul acordat Ucrainei.

În ciuda unor progrese în anularea reformelor contestate ale sistemului judiciar maghiar, miliarde de euro din fonduri UE rămân suspendate, Orban adâncind un impas cu Comisia Europeană înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 6-9 iunie.

Autoritatea de Integritate solicită un mandat legal pentru a efectua percheziţii, examinări sau inspecţii inopinate în incintele entităţilor aflate sub control, precum şi capacitatea de a lua măsuri formale, cum ar fi sigilarea, sechestrarea şi confiscarea.

Organismul vrea să aibă capacitatea de a efectua investigaţii autonome şi de a mandata urmărirea penală în cazurile de corupţie. Instituţia mai spune că personalul său ar trebui să aibă dreptul de a cita, de a lua în custodie sau de a folosi alte măsuri coercitive, se arată în document.

Ca parte a puterilor sporite de investigare, instituţia doreşte, de asemenea, capacitatea de a utiliza instrumente şi mijloace sub acoperire pe propria autoritate şi de a impune amenzi în cazul în care investigaţiile sunt obstrucţionate.

„Autoritatea trebuie să aibă acces la informaţii personale, date cu caracter personal referitoare la chestiuni penale şi date confidenţiale, inclusiv date clasificate”, se adaugă în document, prin care se mai solicită accesul electronic şi direct la baze de date precum Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Organismul cere, de asemenea, competenţa de a impune sancţiuni „suficient de severe” pentru a asigura respectarea legislaţiei, cum ar fi emiterea unui avertisment sau a unei amenzi disuasive în cazul respectării inadecvate sau incomplete a recomandării sale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro