Ovidiu Dobleaga, Seful DLAF: In 2007 am controlat proiecte in valoare de peste 200 milioane de euro
Departamentul de Lupta Antifrauda a deschis in 2007 un numar record de dosare, iar valoarea proiectelor anchetate este de peste 200 de milioane de euro. Valoarea estimata a fraudelor, din totalul proiectelor anchetate, este de 6,9 milioane de euro.
Ovidiu Dobleaga, seful DLAF, a explicat intr-un interviu pentru ziarul euROpeanul ca Departamentul a transmis Comisiei Europene tot un numar record de nereguli (aferente anului 2006), din cele raportate de autoritatile de implementare ale programelor UE de preaderare. Seful DLAF mai spune ca, uneori, autoritatile competente au raportat in exces.
euROpeanul: Care sunt noutatile de anul acesta in activitatea DLAF?
Ovidiu Dobleaga: Am deschis 95 de dosare pentru control. Numarul lor mai poate creste pana la sfarsitul anului. Valoarea proiectelor controlate depaseste 205 milioane de euro. In „portofoliu”, avem proiecte de la valori relativ mici, unde banii au fost efectiv bagati in buzunar, deci frauda clara, pana la proiecte de 20 – 30 de milioane de euro, pe care le cercetam.
Tot in 2007, am finalizat 61 de dosare, din care am constatat posibile fraude in 42. Din cele ramase in lucru, multe se afla in faza de finalizare a raportului de control. ‘Simple’ nereguli au fost constatate in zece cazuri, iar in noua dosare nu s-a confirmat suspiciunea. Directia Nationala Anticoruptie (DNA) ne-a sesizat, la randul sau, un dosar, pe care l-am transmis inapoi impreuna cu celelalte 42. Asadar, am trimis la DNA 43 de dosare.
Relevanta numarului mare de rapoarte DLAF
euROpeanul: Ce feedback aveti de la Bruxelles?
Ovidiu Dobleaga: Raportul de activitate al Oficiului de Lupta Antifrauda, aparut in vara acestui an, a laudat activitatea DLAF, modul in care cooperam cu aceasta institutie si modul activ in care departamentul se implica in solutionarea controalelor. Tot in vara a aparut si raportul Comisiei Europene referitor la protectia intereselor financiare ale Uniunii, in care se arata modul in care statele membre isi indeplinesc obligatia de protectie a intereselor Uniunii Europene.
Datele din acest raport releva activitatea sustinuta a departamentului in controlul fondurilor comunitare si in raportarea neregulilor constatate. Siim Kallas, comisarul european pentru probleme administrative, audit si antifrauda, a spus ca numarul mare de rapoarte transmise la Comisia Europeana de catre DLAF arata seriozitatea cu care intelege Romania sa se implice in controlul fondurilor europene.
euROpeanul: Ce inseamna acest numar mare de nereguli?
Ovidiul Dobleaga: In procesul de gestionare a fondurilor europene, autoritatile de implementare pentru fondurile de predarare verifica beneficiarii de finantare, pentru a se asigura ca ei respecta obligatiile contractuale si legalitatea cheltuielilor angajate. Astfel, se identifica o serie de nereguli, de incalcari ale regulilor de finantare sau ale obligatiilor contractuale.
Odata constatate, neregulile trebuie raportate Comisiei Europene. Raportarea se face prin intermediul DLAF. Noi primim constatarile tuturor autoritatilor, le centralizam si le transmitem la OLAF, impreuna cu alte cazuri descoperite chiar de expertii nostri. Am transmis peste188 de rapoarte de nereguli, aferente controalelor din 2006. Acest numar mare se datoreaza seriozitatii cu care autoritatile au facut verificari, insa am avut de-a face si cu un anumit exces de zel.
In unele cazuri, institutiile implicate in gestionarea fondurilor europene au raportat excesiv. Anumite nereguli nu era necesar sa fie raportate. Exista niste praguri ale sumelor implicate intr-o posibila neregula: 4.000 de euro la programul SAPARD si peste 10.000 de euro pentru PHARE. De acum incolo, pragul va fi de 10.000 de euro pentru toate proiectele.
Unele institutii au raportat ca nereguli si sub aceste praguri. Acest aspect a fost corectat si s-a eliminat aceasta problema. Este problema agentiei de implementare sa gestioneze ce ne trimite. Cred ca este, poate, un exces de zel …sau de buna-credinta.
Cum ajung dosarele la Parchet sau DNA
euROpeanul: Ce se intampla cu cazurile respective, dupa constatarea neregulilor ? Le trimiteti la DNA?
Ovidiu Dobleaga: O parte din aceste dosare sunt transmise la DNA. Insa, nu toate sunt suspectate de frauda. Iata un exemplu: daca un beneficiar cumpara in mod direct un utilaj, in conditiile in care ar fi trebuit sa aplice procedura de achizitie publica, atunci putem vorbi de o neregula. Nu intra la categoria fraudelor. Uniunea Europeana, pur si simplu, nu deconteaza aceasta cheltuiala. Desigur, exista si situatii in care avem documente false sau alte elemente de natura penala.
Atunci cand fapta persoanei in cauza intruneste conditiile pentru a fi considerata infractiune, dosarul merge la Parchet sau la DNA. Atentie, insa: la organele de urmarire penala pot ajunge, pe langa dosarele transmise de noi, si unele venite direct de la autoritatile de management. Desigur, aceste autoritati au obligatia de a ne informa cand transmit un dosar. Am inceput sa primim din ce in ce mai multe astfel de sesizari.
euROpeanul: In ce situatii se adreseaza ministerele (mai exact, autoritatile de management) direct Directiei Nationale Anticoruptie?
Ovidiu Dobleaga: Se poate intampla ca ministerul sa decopere o frauda atat de evidenta incat sa nu mai fie nevoie de controlul DLAF.
euROpeanul: Acest mecanism pe care l-ati descris va fi valabil si pentru fondurile postaderare?
Ovidiu Dobleaga: Da, va fi valabil si pentru fondurile structurale si, in plus, si pentru fondurile rambursabile, precum cele acordate de Banca Europeana de Investitii (BEI). Pentru finantarile BEI am primit deja sesizari de posibile nereguli si am declansat controale in cazul a trei proiecte foarte mari, cu valori de peste 30 de milioane de euro.
Este vorba de proiecte de investitii in infrastructura. Am desfasurat aceste controale la fata locului impreuna cu reprezentantii BEI si cei ai OLAF, ceea ce reprezinta o noutate in Uniunea Europeana. Legat de fondurile structurale, am dezvoltat o retea de raportare a neregulilor formata din reprezentantii autoritatilor de management. Mai sunt reprezentate si agentiile de implementare pentru fondurile de preaderare.
euROpeanul: Ce vor face exact reprezentantii autoritatilor de management?
Ovidiu Dobleaga: Este o activitate extrem de importanta fiindca raportarile necesita o rigoare deosebita si, de asemenea, este nevoie sa se urmareasca evolutia cazurilor descoperite, lucru care trebuie facut tot de ministere.