Sari direct la conținut

[P] Educația din România are nevoie urgentă de o schimbare. Care sunt soluțiile corecte?

Smile Media
Educația din România, Foto: iStockphoto
Educația din România, Foto: iStockphoto

Școli sigure, care să nu-i mai pună pe copii în pericol în fiecare zi, profesori bine plătiți și un sistem de învățământ care să pună nevoile copiilor pe primul loc sunt condiții esențiale pentru a ne asigura că România are, cu adevărat, un viitor bun. Iar USR este singurul partid care a venit constant cu soluțiile corecte pentru ca aceste condiții să fie îndeplinite, inclusiv cu cel mai mare buget de investiții prevăzut vreodată pentru Educație.

După zeci de ani în care PSD și PNL au controlat destinul Educației în României și după un proiect pompos intitulat „România educată”, avem încă școli cu toaleta în curte sau care cad peste copii și profesori, elevi care sunt lăsați să meargă pe jos până la școală sau să-și plătească din buzunar transportul, precum și cea mai mare rată de abandon școlar. Plus un penultim loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește evaluările PISA și un dezastruos procent de 42% dintre elevi analfabeți funcțional.

Educația are nevoie de o schimbare profundă, iar USR a prezentant constant soluțiile necesare, fie că a fost vorba de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fie că s-au discutat legile Educației sau alte propuneri de modificare a legislației existente.

3,05 miliarde de euro pentru școli moderne și dotate pentru secolul XXI

USR a prevăzut în PNRR un buget record pentru investiții în Educație: 3,05 miliarde de euro. Banii europeni ar trebui să fie folosiți, printre altele, pentru construirea a 110 creșe noi, a 46.400 metri pătrați de școli verzi în zonele cu creștere demografică, pentru echiparea cu mobilier nou a 75.000 de săli de clasă preuniversitare, laboratoare și cabinete și pentru dotarea cu laboratoare informatice complete a 5.300 de școli (din care 1.100 cu smart labs). De asemenea, 909 unități de învățământ profesional și tehnic vor fi dotate cu infrastructuri și instrumente digitale pentru predare, precum și cu laboratoare de practică funcționale.

Pentru ca elevii, în special cei din localitățile izolate, să nu mai fie lăsați de izbeliște când e vorba de transportul la și de la școală, USR a prevăzut și achiziționarea a 3.200 de microbuze electrice. Iar în beneficiul studenților, USR a pus în PNRR 4.600 de locuri noi de cazare în cămine nou construite și extinderea/modernizarea a 14.530 de locuri în campusuri existente.

Nu în ultimul rând, am prevăzut în PNRR bani europeni pentru ca 100.000 de profesori să urmeze cursuri de formare în domeniul educației digitale integrate și al tranziției digitale și pentru ca 10.000 de directori și inspectori să poată participa la programe de formare care includ elemente de leadership și management instituțional, financiar și de resurse umane, de administrație și de legislație.

Siguranță fizică și psihică în școală

La dezbaterea legilor Deca ale Educației, care ar fi trebuit să fie încununarea proiectului „România educată”, dar care s-au dovedit a fi, de fapt, eșecul total al acestuia, USR a propus numeroase soluții pentru o reformă reală a Educației, inclusiv o salarizare mai bună pentru profesori și introducerea unui fond lunar de stimulare a performanței în școală.

USR a propus măsuri și pentru ca toate școlile din România să fie consolidate și avizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) până în anul 2026, astfel încât să fie sigure în cazul unui cutremur sau incendiu și să asigure copiiilor toate condițiile sanitare.

Totodată, USR a cerut ca în toate școlile să se desfășoare programe active pentru prevenirea consumului de droguri, tutun, alcool și alte forme de dependență, adresate elevilor, precum și programe de educare și prevenție a violenței în orice formă (bullying și cyberbullying) pentru elevi, nu doar pentru profesori. Studiile arată că jumătate dintre elevi sunt victimele violenței online.

Când PSD și PNL au respins aceste propuneri, parlamentarii USR nu au renunțat, ci au început să le transpunem în proiecte de lege pentru care ne luptăm în Parlament. Un astfel de proiect este cel prin care școlile să fie obligate să publice autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară de funcționare, dacă ele există, astfel încât toți părinții să știe în ce condiții învață copilul lor, cât de protejați sunt elevii și profesorii. Pe legislația actuală, obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare revine primăriei în cazul unităților de învățământ de stat. În cazul unităților particulare sau confesionale, obligația legală revine acestora. Totuși, mii de școli funcționează fără să aibă ambele autorizații și fără ca beneficiarii actului de educație să știe acest lucru.

Reducerea abandonului școlar

Aproape 400.000 de copii din România se află în afara sistemului de educație, 2 din 10 copii nu termină opt clase și doar 6 din 10 merg la liceu. Cifrele dramatice reies din rapoartele UNICEF și ale altor organizații, iar sărăcia ocupă primul loc în ceea ce privește cauzele. În acest context, USR a propus și militează în continuare ca reducerea abandonului școlar să devină o prioritate națională reală.

Prin urmare, PNRR s-a axat pe investiții mai ales în școlile cu risc mare de abandon (2.500 de unități de învățământ vor fi complet digitalizate și dotate cu tablete, imprimante, routere), dar și pe un sistem de granturi pentru a ține copiii la școală (1.750 de unități de învățământ vor primi granturi pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la clasele V-VIII la liceu). Programul de abandon școlar din PNRR trebuie însă extins și după 2026, la toate școlile.

De asemenea, cerem ca, până în anul 2030, toți copiii din România să aibă asigurată o masă caldă la, grădiniță, școală, liceu, iar acest lucru se poate realiza prin creșterea anuală a bugetului și prin construirea de cantine în toate școlile din zonele rurale.

USR a propus, totodată, acordarea unui sprijin financiar preșcolarilor și elevilor în funcție de veniturile familiei, pentru programe de tipul „Școala după școală”, ca o măsură de tranziție până când infrastructura școlară va permite ca toate școlile să funcționeze într-un singur schimb, în regim de „Școala de la 8 la 17”.

Am oprit creșterea taxelor pentru studenți

Tot pentru reducerea abandonului, universitar de data aceasta, USR a inițiat lege și Parlamentul a adoptat-o pentru ca taxa de studiu plătită de studenți să nu mai crească pe parcursul anilor de școală. Cei peste 170.000 de studenți înmatriculaţi la învăţământ cu taxă în instituţiile de învăţământ superior din România nu mai trebuie, astfel, să se teamă că taxele lor de școlarizare pot crește peste noapte.

Conform unui studiu realizat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, din ce în ce mai mulți tineri nu-și permit „luxul” parcurgerii studiilor universitare, aspect ce situează România la coada clasamentelor europene privind numărul de tineri cu studii superioare finalizate. Aproape 40% dintre studenții de anul I nu ajung să-și dea licența și, de cele mai multe ori, renunțarea la studii are drept cauză probleme de ordin financiar.

Tot pentru a-i ajuta pe studenți să nu renunțe la școală, USR a depus proiect de lege pentru ca tinerii care renunță la facultate în anul I, pentru a se reorienta către un alt domeniu universitar, să nu fie nevoiți să plătească taxă, care se ridică, de obicei, la câteva salarii minime pe economie. În prezent, mai bine de 40% dintre studenţi abandonează facultatea şi jumătate dintre aceştia o fac în anul I.

Și pentru că mulți studenți vor să lucreze în timpul școlii, USR a venit cu două propuneri care vizează internship-ul: dublarea numărului de persoane pe care o organizație le poate angaja în cadrul programelor de internship, respectiv ca indemnizația de internship să fie scutită de taxare până la nivelul salariului minim brut pe țară.

USR a depus și alte inițiative legislative în beneficiul studenților: pentru indexarea bursei cu rata inflației, pentru introducerea posibilității de a cumula bursa pentru studenții români de pretutindeni cu bursa de excelență olimpică și cu bursa de performanță, precum și pentru accesibilizarea clădirilor și a suporturilor de curs astfel încât tinerii cu dizabilități și CES (Cerințe Educaționale Speciale) să poată urma o facultate.

Alte proiecte de sprijin pentru copii și tineri

Ajutor financiar la achiziționarea unui calculator. Tinerii sub 26 de ani din familii defavorizate ar putea primi un ajutor de la stat de 250 de euro pentru achiziționarea unui calculator, dacă PSD și PNL nu ar fi blocat proiectul depus de parlamentarele USR Silvia Dinică, Pollyanna Hangan și Denisa Neagu.

Platformă digitală pentru înscrierea la facultate. Proiectul, depus de parlamentarii USR Diana Buzoianu și Ștefan Pălărie, i-ar ajuta pe elevi să se înscrie mai ușor prin intermediul unei platforme la nivel național, administrată de Ministerul Educației.

Scutire de la plata CASS pentru studenții care lucrează. Proiectul, blocat și el în Camera Deputaților și inițiat de deputatul USR Mihai Botez, prevede ca studenții să nu mai plătească CASS pentru întregul venit obținut din salarii, ci doar pentru diferența dintre veniturile brute realizate și salariul minim pe țară.

Facilitarea accesului la educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Potrivit proiectului depus de parlamentarii USR Radu Panait și Alexandru Robert Zob, copiii cu cerințe educaționale speciale ar urma să beneficieze de același tratament cu tinerii proveniți din sistemul de protecție socială și ar avea asigurate locuri plătite de la buget în instituțiile de învățământ superior de stat.

Limitarea numărului zilnic de ore de curs la facultate. Inițiativa, depusă de senatoarea USR Silvia Dinică, a pornit de la cazul real al studenților de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, unde sute de studenți au reclamat, pe lângă creșterea taxei pentru programul de licență, faptul că au cursuri și până la 12 ore pe zi.

Cursuri de prim ajutor în școli. Deputatul USR Alin Apostol a depus, în urma discuțiilor avute cu experți în prim ajutor din partea Crucii Roșii și a Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și cu reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor, un proiect de lege ca în școli să fie introduse cursuri modulare de prim ajutor pentru elevi, cadre didactice și personalul auxiliar. Multe țări civilizate au astfel de cursuri și, dacă le-am fi avut și în România în ultimii ani (USR propune introducerea lor încă din 2017), poate am fi putut preveni dramele de la Cluj și Oradea, unde copii de 14 ani, respectiv 1 an și jumătate, au murit după ce s-au înecat cu mâncare la școală, respectiv grădiniță.

Articol susținut de USR

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro