Sari direct la conținut

Pakistanul a blocat accesul pe YouTube si Facebook, din cauza continutului profanator la adresa Profetului Mahomed

HotNews.ro

Guvernul pakistanez a blocat, joi, accesul la portalul video YouTube, la o zi dupa ce a limitat accesul in cadrul retelei sociale Facebook, ca reactie la concursul ce invita utilizatorii sa deseneze portretul Profetului Mahomed. Pakistanul a ordonat operatorilor de telecomunicatii sa blocheze accesul pe cele doua portaluri, din cauza „continutul lor defaimator la adresa Profetului”, informeaza CNN.

Autoritatea de telecomunicatii pakistaneza a anuntat ca decizia a fost luata, dupa ce s-a apelat „la toate mijloacele posibile”, inclusiv folosirea canalelor disponibile pe Facebook si YouTube pentru a lansa semne de protest, in scopul evitarii aparitiilor unor materiale defaimatoare.

Reteaua de socializare Facebook a fost blocata cu o zi inainte de „Ziua in care toata lumea il deseneaza pe Mahomed”, initiativa preluata de mai multe grupuri dedicate. Pe 20 mai urmau sa fie publicate toate caricaturile lui Mahomed inscrise in concurs. In replica, Facebook a spus ca „o mica problema tehnica a impiedicat utilizatorii sa acceseze anumite pagini, pentru o perioada foarte scurta de timp”, si ca departamentul tehnic „va incerca sa solutioneze cat mai repede problema”.

Deoarece mii de pakistanezi au iesit in strada, in semn de protest, autoritatile au decis sa blocheze preventiv accesul pe Facebook pana pe 31 mai, cu riscul afectarii a milioane de pakistanezi, care utilizeaza reteaua de socializare. In ceea ce priveste YouTube, inca nu se cunosc informatii clare, care sa indice perioada exacta in care accesul catre portalul video va fi restrictionat.

Un scandal asemanator a izbucnit si in 2006, cand publicarea unor caricaturi ale profetului Mahomed, in doua ziare daneze au starnit proteste violente in mai multe tari musulmane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro