Panică, dezinfomări și glume în Bulgaria, după ce a fost semnalată prezența unei presupuse pantere într-un parc

Bulgaria este marcată de posibilitatea ca un prădător mare să fie în libertate în apropierea unui oraș de provincie, după apariția unui videoclip și depistarea unor amprente, relatează AFP.
Experții au declarat pentru televiziunea locală că secvențele surprinse joi într-un parc din apropiere de Shumen, oraș din nord-estul Bulgariei, par să arate o panteră neagră.
Este posibil ca felina să fi evadat dintr-o grădină zoologică privată, spun polițiștii, întrucât unor figuri din zona crimei organizate le place să își etaleze bogăția și statutul deținând feline mari.
Conform descrierii AFP, videoclipul, care a stârnit numeroase meme-uri în mediul online, arată o siluetă neagră cu o coadă lungă și vine în contextul în care au fost observate și amprente de lăbuțe.
Poliția locală a lansat de atunci o operațiune de căutare, folosind drone cu camere termice, capcane și momeală, însă până acum eforturile au fost în zadar.
„Căutarea continuă”, a declarat oficialul regional Diyan Dimitrov, luni, pentru AFP.
În mediul online au fost distribuite sute de editări și imagini generate de inteligența artificială. În una dintre imaginile trucate, starul american Chuck Norris apare ținând felina în lesă.
În plus, a apărut chiar și o melodie despre panteră, care a adunat peste 75.000 de vizualizări în 24 de ore.
Totuși, experții au avertizat că, dacă se confirmă că este vorba despre o panteră, situația reprezintă un pericol real.
„Acesta nu este un animal domestic, ci un prădător care vânează”, a declarat Gueorgui Krustev, directorul unui parc natural național, pentru presa locală.
Povești similare din alte țări s-au încheiat cu dezamăgire pentru cei care sperau să zărească o fiară rară.
De exemplu, poliția din apropierea Berlinului a efectuat o căutare masivă după ce a fost observată o leoaică – deși ulterior oficialii au spus că este mai probabil să fi fost vorba despre un mistreț.
FOTO: Eric Gevaert | Dreamstime.com