Papa Francisc taie salariile cardinalilor, pentru a reduce deficitul Vaticanului
Papa Francisc a decis miercuri să taie salariile cardinalilor și ale prelaților, în cadrul eforturilor de a reduce deficitul cu care se confruntă Vaticanul, scrie AFP.
Astfel, salariile cardinalilor se vor reduce cu 10% începând cu 1 aprilie, în timp ce salariile șefilor de departamente și de secretariate (ministerele Vaticanului) se reduc cu 8%, a scris papa, în epistola apostolică „Motu proprio”.
Salariile cele mai mici se vor reduce cu doar 3%.
„Un viitor economic viabil cere astăzi, între alte decizii, adoptarea de măsuri privind salariile personalului”, potrivit documentului citat.
Majorările salariale pentru vechime sunt de asemenea înghețate pentru doi ani.
Informațiile privind salariile plătite de Vatican sunt rare. În 2014, cotidianul Il Messaggero afirma că episcopii primesc 5.000 de euro lunar.
Papa Francisc și-a motivat decizia prin deficitul Sfântului Scaun, care a fost exacerbat de pandemia de coronavirus.
Sfântul Scaun se așteaptă la o pierdere de aproape 50 de milioane de euro în acest an.
Donațiile credincioșilor pentru opere de caritate s-au diminuat, în timp ce cele circa 30 de milioane de euro încasate în mod obișnuit în fiecare an de la muzeele Vaticanului s-au redus la jumătate.
Reducerea de salariu nu se va aplica dacă o persoană poate demonstra că suma primită nu este suficientă pentru acoperirea nevoilor în materie de sănătate, a sa sau a rudelor apropiate.
De când a devenit papă, în 2013, Francisc a încercat să pună ordine în finanțele Sfântului Scaun, concomitent cu creșterea transparenței.
În urma unei serii de scandaluri în care a fost implicată banca Vaticanului, acesta a creat un nou minister al Finanțelor, a făcut apel la un auditor extern și a întărit agenția de supraveghere financiară a Vaticanului.
În 2019, ultimele date publicate, Vaticanul a afișat un deficit de 11 milioane de euro.