Sari direct la conținut

Papa Leon a fost invitat să vină în România. Cum a reacționat Suveranul Pontif

HotNews.ro
Papa Leon a fost invitat să vină în România. Cum a reacționat Suveranul Pontif
Cardinalul american Robert Francis Prevost, noul papă ales, Leon al XIV-lea, la balconul Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, 8 mai 2025. FOTO: RICCARDO DE LUCA / AFP / Profimedia

Președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, a participat duminică, în ziua în care s-au desfășurat alegerile din România, la inaugurarea pontificatului Papei Leon al XIV-lea și spune că, în timpul ceremoniei, l-a invitat pe noul lider al Vaticanului în România.

Șeful intermar al Senatului, care a preluat funcția după ce Ilie Bolojan a devenit președinte interimar, a relatat, într-o postare pe Facebook, întâlnirea pe care a avut-o cu noul papă american.

I-am transmis Sanctității Sale că are în România un partener de încredere, care împărtășește valorile pontificatului pe care tocmai l-a început: pace, unitate, demnitate umană”, a scris Abrudean, citat de Agerpres.

Senatorul PNL spune că i-a lansat Papei invitația de a vizita România, amintind vizita făcută de predecesorul acesta, Francisc, în 2019.

„Am profitat de ocazie pentru a-i adresa invitația de a vizita țara noastră, după ce ne-am reamintit vizita istorică din 2019 a predecesorului său, Papa Francisc. Prezența României la această ceremonie solemnă reflectă atât respectul nostru și deschiderea față de dialogul interconfesional, cât și relația specială pe care o avem cu Sfântul Scaun”.

Contactat de HotNews, Mircea Abrudean a spus că Papa Leon al XIV-lea a primit invitația, dar nu a oferit un răspuns clar.

„A fost un răspuns diplomatic, vă dați seama că nu poate să răspundă pe loc la o asemenea invitație. Știa de vizita făcută de Papa Francisc în 2019. Vor analiza cu siguranță. A mulțumit frumos, vom vedea, timpul va spune. A fost un gest frumos”, a declarat senatorul.

INTERVIURILE HotNews.ro