Skip to content

Papa Leon afirmă că creștinii care pornesc războaie ar trebui să meargă la spovedanie: „Au curajul?”

Papa Leon al XIV-lea a sugerat vineri că liderii politici creștini care pornesc războaie ar trebui să meargă la spovedanie și să se gândească dacă urmează într-adevăr învățăturile lui Iisus, relatează Reuters. Primul suveran pontif din Statele Unite nu a numit explicit vreun lider politic, însă comentariile sale pot fi interpretate ca o aluzie la războiul din Orientul Mijlociu.

„Acei creștini care poartă responsabilități grave în conflicte armate au umilința și curajul de a face un examen serios de conștiință și de a merge la spovedanie?”, a întrebat papa într-un discurs adresat preoților.

Deși Leo nu a menționat pe nimeni vineri, în ultimele zile el și-a intensificat apelurile pentru încetarea războiului în curs cu Iranul, care a început cu atacuri aeriene comune ale Statelor Unite și Israelului pe 28 februarie.

Președintele american Donald Trump a fost crescut în credința creștină presbiteriană, o ramură a protestantismului care pune accentul pe suveranitatea lui Dumnezeu, autoritatea Bibliei și necesitatea harului prin credința în Hristos.

Însă mai mulți oficiali importanți ai administrației sale, printre care vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio, sunt catolici. Vance l-a vizitat la Vatican pe predecesorul lui Leon, papa Francisc, cu puțin timp înainte ca acesta să se stingă din viață în a doua zi de Paște anul trecut.

Un cardinal american a subliniat că războiul împotriva Iranului nu este „moral”

Agenția Reuters notează că Iisus i-a învățat pe adepții săi să nu fie violenți și că Biserica Catolică se opune, în general, războiului.

Sfântul Scaun evaluează de secole conflictele potrivit tradiției „războiului drept”, care utilizează o serie de criterii pentru a stabili dacă un conflict poate fi considerat justificat moral – de exemplu, respingerea unei invazii nedrepte.

Cardinalul Robert McElroy din Washington D.C. a declarat mai devreme în cursul acestei săptămâni că loviturile americano-israeliene împotriva Iranului „nu sunt legitime din punct de vedere moral”, deoarece nu îndeplinesc criteriile Bisericii privind războiul drept.

Papa Leon a făcut comentariile sale de vineri în timp ce vorbea la o conferință organizată la Vatican despre practica spovedaniei, în cadrul căreia catolicii își mărturisesc păcatele unui preot și cer iertarea lui Dumnezeu.

Papa a spus că acest ritual îi ajută pe catolici la nivel individual, dar promovează totodată pacea și unitatea în societate.