Părinții copiilor cu dizabilități vor putea lucra 8 zile pe lună de acasă sau în regim de telemuncă
Părinții salariați care au în întreţinere copii în vârstă de până la 18 ani, încadraţi în grad de handicap, beneficiază de 8 zile pe lună de muncă la domiciliu sau în regim de telemuncă, potrivit unei legi promulgate de președinte. Excepție fac situațiile în care serviciul nu permite munca la domiciliu.
„Dacă părinții salariaţi au în întreţinere 2 sau mai mulţi copii încadraţi în grad de handicap cu vârsta de până la 18 ani, mai primesc suplimentar câte două zile pe lună de muncă la domiciliu sau telemuncă pentru fiecare copil. De aceste două zile suplimentare beneficiază și salariații care au în întreţinere copii gemeni, tripleţi sau multipleţi cu vârsta de până la 18 ani“, explică Adrian Bența, consultant fiscal.
Pentru acordarea acestor zile, părinții trebuie să facă o cerere care va fi însoțită de certificatul de încadrare într-un grad de handicap al copilului.
„Amintim faptul că aceste zile de muncă la domiciliu sau telemuncă nu se acordă în aceeași perioadă ambilor părinți”, mai spune Bența.
Legea intră în vigoare de luni, 12 octombrie 2025.
