Sari direct la conținut

Părinții din Ucraina și România au acum suport psihologic gratuit la Autism Voice Line

Smile Media
Autism Voice -Line suport psihologic pentru parinti, Foto: Autism Voice
Autism Voice -Line suport psihologic pentru parinti, Foto: Autism Voice

​În orice situație de criză umanitară sau de conflict, menținerea unei sănătăți mentale echilibrate este vitală pentru întreaga populație și stabilitatea societății. Conflictul din Ucraina are impact asupra psihicului oricărui individ, iar prima categorie de populație afectată direct este cea a părinților și copiilor, mai ales cei cu nevoi speciale. Acum o echipă de specialiști în analiză comportamentală, psihoterapie și consiliere psiho-emoțională ai Asociației Autism Voice este la apel, pentru a ajuta părinții ucraineni și români să facă față situației actuale.

De la debutul acestei crize ne-am arătat oficial disponibilitatea de a sprijini copiii cu nevoi speciale astfel incât sa ajutăm concret refugiații cu expertiza specialiștilor din Autism Voice. Am realizat insă că nu doar acești copii și părinți au nevoie de suport, căci un asemenea pericol afectează mult și părinții din România. În cadrul Autism Voice Line ne dorim să oferim ce știm noi mai bine – suport psihologic, cu ajutorul unei echipe de specialiști foarte implicați, atât pentru părintii și copiii refugiați, cât și pentru părinții și copiii din România.” , declară Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice.

Contextul actual aduce în România mii de copii și familii refugiate, care au trecut deja prin experiențe greu de dus. Programul Autism Voice Line ii sprijină direct pe cei ce au mai mare nevoie de instrumente și suport eficient în reechilibrarea sănătății lor mentale. Autism Voice Line este un program de utilitate publică pentru părinții din România și Ucraina disponibil zilnic, între orele 9:00 și 18:00, la numerele de telefon 0751274628 și 0723586284 și fizic la nevoie, în centrele Autism Voice, din București, zona Piața Muncii.

Specialiștii asociației vor răspunde părinților la întrebări precum:

Cu ce mă afectează războiul?

Cum îi explic copilului meu ce se întâmplă?

Ce fac atunci când copilului îi este frică?

Cum fac eu față situației când îmi este frică?

Cum îmi duc mai de parte viața de zi cu zi?

Aș vrea să ajut, nu pot/nu știu cum, și mă simt vinovat din cauza asta. E normal?

Sunt într-o țară străină cu copil cu nevoi speciale/autism și are nevoie de ajutor. Unde mă duc? Cine mă poate ajută?

Programul ajută cu analiză comportamentală, psihoterapie și consiliere psihologie orice părinte care se află în nevoie, atât din România, cât și din Ucraina. Direcțiile de acțiune din acest program de utilitate publică sunt:

Evaluare, analiză comportamentală și terapie gratuită pentru copii ucraineni cu autism

Consiliere psihologică și suport pentru părinții copiilor ucraineni

Suport psihologic pentru părinți (fie că au un copil cu nevoi speciale sau un copil tipic)

*în limita locurilor disponibile

Mai multe detalii pe www.autismvoice.ro

Ajutor pentru Ucraina

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro