Sari direct la conținut

​Părinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani

HotNews.ro
Copil bolnav, Foto: Ia64 | Dreamstime.com
Copil bolnav, Foto: Ia64 | Dreamstime.com

Părinţii îşi vor putea lua concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, faţă de până la 7 ani cât este în momentul de faţă, conform unei legi promulgate joi de către președintele Klaus Iohannis.

Potrivit Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ, depus de USR, a fost adoptat de Camera Deputaților în 23 mai și modifică articolul 26 alineatul 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, fiind extinsă vârsta, de la 7 ani la 12 ani, până la care se pot acorda concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav.

  • „Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”, prevede legea promulgată joi.

„Când am depus proiectul ne-am gândit la datoria noastră de a fi alături de părinţi şi de a-i sprijini cu adevărat, nu prin declaraţii, în condiţiile în care un copil vine mereu cu o multitudine de provocări, iar familiile din România au nevoie să simtă că statul le e alături. Un copil bolnav are nevoie să îşi aibă alături părintele şi la 7 ani, şi la 9 ani, şi la 12 ani. Salutăm adoptarea proiectului, este o normalitate de care părinţii şi copiii au nevoie”, declara senatorul USR Alexandru Robert Zob, unul din iniţiatori, conform News.ro.

Durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav este de maximum 45 de zile calendaristice per an, per copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice aparatului locomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale. (Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro