Parlamentarii bulgari au inasprit codul penal impotriva islamului radical
Propovaduirea islamului radical va fi de acum incolo pasibila de inchisoare in Bulgaria, tara pe teritoriul careia locuieste o importanta comunitate musulmana si care vrea sa-si inaspreasca arsenalul penal impotriva influentei crescande a predicatorilor salafisti, informeaza AFP, citat de Agerpres.
Deputatii bulgari au aprobat joi, in prima lectura, mai multe amendamente la codul penal ce prevad sanctiuni pentru propovaduirea islamului radical, pentru finantarea si recrutarea de jihadisti.
Astfel, aplicarea legii islamice sau incitarea la „razboi sfant” vor fi pasibile de pedepse ce ar putea ajunge pana la trei ani de inchisoare si de amenzi de pana la 5.000 de leva (2.500 de euro).
Frontul Patriotic aflat la originea acestui text de lege, formatiune nationalista de care depinde guvernul de centru-dreapta, a dat asigurari ca aceasta lege nu vizeaza comunitatea musulmana bulgara, adica 13% din populatie, formata majoritar din reprezentanti ai minoritatilor turca si roma.
Insa Aliosam Imanov, deputat din partea minoritatii turce, a declarat ca „s-a saturat de cei care incearca sa-l convinga ca religia sa este radicala”.
Serviciile de securitate bulgare nu au semnalat nicio plecare de musulmani din randul acestei comunitati pentru a se alatura unor grupari jihadiste din Orientul Mijlociu.
Frontul Patriotic este totodata la originea unui alt proiect de lege, adoptat recent in prima lectura si care interzice portul valului islamic integral la scara nationala, sub pedeapsa unor amenzi mari si a privarii de ajutoare sociale.
Valul integral nu a fost niciodata purtat in Bulgaria inainte de recenta ascensiune a predicatorilor salafisti in ghetouri rome din cateva orase din sud-estul acestei tarii. In unul dintre ele, la Pazardjik, Ahmed Moussa si treisprezece sustinatori ai sai sunt judecati din februarie pentru propaganda in favoarea organizatiei Stat Islamic si ajutor logistic acordat jihadistilor europeni care se deplaseaza in Orientul Mijlociu.
Scopul noii legi privind islamul radical este sa doteze justitia bulgara cu mijloace de actiune in dosare de acest tip, potrivit guvernului.