Parlamentarii ruși vor să interzică „satanismul” și denunță presupusele „orgii rituale” ale batalionului Azov. „Trebuie să vedem cine este clientul”

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului de la Moscova, a găzduit marți o masă rotundă dedicată combaterii „satanismului” și a altor credințe și convingeri ideologice despre care autoritățile susțin că amenință statul rus, scrie publicația independentă The Moscow Times.
Parlamentarii prezenți la reuniune au catalogat satanismul drept o „ideologie mizantropică bazată pe justificarea răului”, afirmând că scopul acesteia este de a distruge confesiunile religioase din Rusia ca parte a războiului hibrid occidental. Ei au comparat-o cu nazismul și LGBTQ+, potrivit ziarului Vedomosti.
„De ce vrem să restricționăm drepturile sataniștilor? Pentru că reprezintă o amenințare serioasă la adresa țării noastre”, a declarat Viacheslav Leontiyev, membru de rang înalt al grupului de lucru anti-satanism din Duma de Stat.
Se așteaptă ca grupul și Comitetul Dumei pentru probleme ale asociațiilor publice și organizațiilor religioase să înceapă să elaboreze amendamente la legile aflate în vigoare în Rusia privind libertatea de conștiință, informare și comerț, amendamente care să combată răspândirea „satanismului și a altor culte și ideologii distructive”. Nu este clar când legiuitorii vor vota noile amendamente și proiecte de lege.
„Trebuie să vedem cum își câștigă existența acești sataniști. Cine le tipărește cărțile și afișele? Cine plătește pentru spectacolele și reprezentațiile lor? Cine este clientul?”, a întrebat deputatul Andrei Kartapolov, din Dumă, membru al partidului de guvernământ Rusia Unită.
Vedomosti a relatat că masa rotundă de trei ore a început cu o înregistrare video a controversatei unități militare ucrainene de extremă-dreapta Azov, pe care Curtea Supremă a Rusiei a declarat-o organizație teroristă în august 2022. Pe înregistrarea video apărea o voce, din off, care vorbea despre „orgiile rituale satanice”.
„Primim numeroase plângeri din partea cetățenilor cu privire la orgiile sexuale satanice din Moscova și alte orașe rusești”, a declarat Nikolai Burlyayev, un membru de rang înalt al comisiei din Dumă privind religia, adăugând că invadarea valorilor tradiționale conservatoare ale Rusiei amenință „prăbușirea statului nostru civilizat”.
Episcopul Pitirim din dieceza Skopinsky din regiunea Riazan a afirmat că numărul „magicienilor, clarvătorilor, cititorilor de cărți de tarot, numerologilor și vrăjitoarelor” s-a triplat în ultimul an și se ridică acum la 800.000 de persoane. Această cifră se compară cu 40.000 de preoți ortodocși ruși, a afirmat el.
Șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, a recomandat parlamentarilor să se bazeze pe experiența anterioară și să interzică așa-numita „mișcare satanistă internaționalistă”, a declarat Fiodor Lukyanov, înalt oficial al bisericii.
Curtea Supremă a Rusiei a interzis așa-numita „mișcare internațională LGBT”, catalogând-o drept „organizație extremistă”, în noiembrie 2023, ceea ce incrimează efectiv orice formă de manifestare a comunității LGBTQ+ sau de apărare a drepturilor acestor persoane în Rusia.
Influența Bisericii Ortodoxe a crescut constant pe măsură ce Rusia ia o turnură socială tot mai conservatoare, notează The Moscow Times.