Sari direct la conținut

Parlamentarii USL amana din nou aplicarea deciziei CCR in cazul lui Mircea Diaconu

HotNews.ro

In plina campanie electorala parlamentarii nu au timp pentru a pune in aplicare decizia Curtii Constitutionale privind retragerea mandatului de senator lui Mircea Diaconu. Vicepresedintele Senatului Petru Filip (PSD) a declarat, miercuri ca nu stie cand va fi pusa in aplicare hotararea avand in vedere faptul ca este campanie electorala. In schimb, vicepresedintele PNL, Eugen Nicolaescu catalogheaza decizia CCR drept una suspecta, precizand ca Mircea Diaconu a avut aprobarea Senatului sa detina cele doua functii.

Potrivit legii, Senatul trebuie sa se reuneasca si sa citeasca in plen decizia CCR.

Se va pune in aplicare si se va lua la cunostinta intr-un cadru oficial, intr-o sedinta de plen. Este greu sa va spun cand se va convoca o sesiune de plen. Este vorba de planificarea unei sedinte de plen in urmatoarele doua saptamani. Mai sunt doua saptamani pana la alegeri„, a declarat vicepresedintele Senatului, Petru Filip, citat de agentia Agerpres.

Vicepresedintele PNL, Eugen Nicolaescu catalogheaza decizia CCR drept una suspecta, precizand ca Mircea Diaconu a avut aprobarea Senatului sa detina cele doua functii (cea de director de teatru si cea de senator).

Din punctul meu de vedere, decizia CCR e suspecta, dar nu e noutate. Decizia e susceptibila de multe intrebari. Mircea Diaconu a avut aprobarea Senatului, institutie care e singura capabila sa interpreteze legea(..) Omul nu are nicio vina. Cand am spus ca decizia e surprinzatoare, voiam sa spun ca CCR e un instrument politic pentru Traian Basescu„, a declarat Nicolaescu pentru site-ul Ziare.com.

De asemenea, deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat, in cadrul unei conferinte de presa ca asteapta motivarea Curtii Constitutionale in cazul senatorului liberal Mircea Diaconu.

„Deci va trebui sa existe o hotarare a Senatului sau a Camerei Deputatilor pentru a constata ca mandatul unui parlamentar este revocat. E o procedura regulamentara si constitutionala peste care nu se poate trece. Pana la o hotarare a Senatului, mandatul d-lui senator (n.r. Diaconu) nu poate fi revocat”, a declarat Gorghiu.

In urma cu o zi, Comisia Juridica a Senatului a respins solicitarea presedintelui Traian Basescu privind reluarea dezbaterilor in cazul senatorului Mircea Diaconu si punerea in aplicare a deciziei ICCJ. Presedintele comisiei Judridice, social democratul Toni Grebla a anunta ca reluarea votului poate fi realizata numai pentru „motive temeinice” si cu acordul tuturor liderilor de grupuri parlamentare senatoriale.

In sedinta de plen nu a fost discutat cazul Diaconu. Totodata, presedintele Senatului Crin Antonescu, a anuntat in plen ca marti a fost ultima sedinta din legislatura 2008-2012.

„Cred ca acesta a fost ultimul plen, conform programului votat din aceasta legislatura. Va multumesc respectuos tuturor pentru activitatea depusa, va urez succes in alegeri”, le-a spus Antonescu senatorilor prezenti la lucrari.

Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) a decis miercuri ca Senatul trebuie sa ia act de incetarea de drept a calitatii de senator a liberalului Mircea Diaconu prin ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia.

CCR, cu unanimitate de voturi, a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) si autoritatea legiuitoare – Senat, declansat prin refuzul Camerei superioare a Parlamentului de a lua act de incetarea de drept a calitatii de senator a lui Mircea Diaconu prin ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti prin care se constata starea de incompatibilitate a acestuia.

Decizia este definitiva si general obligatorie, se comunica presedintelui Senatului si presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie si se publica in Monitorul Oficial.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro