Parlamentul a declanşat procedurile pentru alegerea noilor conduceri de la TVR, Radio și AEP. Când vor fi făcute numirile
Camera Deputaților și Senatul se vor întruni marțea viitoare, pe 18 noiembrie, pentru numirile în Consiliile de administrație ale Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune, a președintelui Autorității Electorale Permanente, precum și pentru vacantarea unui post de membru neexecutiv în Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, au decis în ședința de miercuri Birourile permanente reunite.
Conform celor stabilite de conducerea Parlamentului, listele candidaților pentru Consiliile de administrație ale SRR și SRTv se vor înainta Birourilor permanente ale celor două Camere, termenul pentru propunerile nominale fiind până luni, 17 noiembrie, la ora 10:00, iar până marți, 18 noiembrie, la ora 11:00, comisiile pentru cultură trebuie să dea avizul, scrie Agerpres.
De asemenea, aceleași termene sunt stabilite și pentru propunerile pentru funcția de președinte al AEP, avizul urmând să fie dat de Comisiile juridice.
Totodată, Birourile permanente au repartizat la comisiile de specialitate rapoartele de activitate ale CNA, SRR, SRTv, CNCD. Astfel, rapoartele de activitate ale Consiliului Național al Audiovizualului, Societății Naționale de Televiziune și Societății Naționale de Radiodifuziune pe anii 2023 și 2024 au fost trimise pentru raport la Comisiile pentru cultură, iar la Comisiile de buget pentru aviz asupra contului de execuție bugetară.
Rapoartele de activitate a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe anii 2023 și 2024 au fost trimise la Comisiile juridice, pentru drepturile omului și egalitate de șanse.
Ce nume sunt vehiculate pentru AEP, TVR și Radio
Mandatele actualelor conduceri de la Societatea Română de Radiodifuziune (radioul public) și de la Televiziunea Română (TVR) expiră pe 15 noiembrie, iar coaliția de guvernare se pregătește să facă noile numiri, la fel ca și în cazul AEP.
Noul șef al AEP va fi dat de PSD. În partid nu s-a convenit încă asupra numelui care va fi propus: „Sunt mai mulți doritori”, au explicat surse din PSD pentru HotNews. În prezent, AEP este condus interimar de Zsombor Vajda, după ce fostul președinte Toni Greblă a fost revocat din funcție în luna februarie a acestui an.
Propunerea pentru un nou mandat la conducerea TVR trebuie făcută de PNL. Liberalii își doresc ca actualul președinte director general al TVR, Dan Turturică, să își păstreze funcția, conform surselor HotNews din partid. Turturică este șef la TVR din noiembrie 2021, atunci când a obținut funcția tot la propunerea PNL.
Mandatul șefului TVR este de 4 ani și poate fi reînnoit, dar mandatul poate înceta și mai devreme dacă raportul anual de activitate este respins de către Parlament
Pentru funcția de șef al Radioului Public propunerea va veni din partea USR, conform protocolului din coaliția de guvernare. Nici aici partidul nu a ajuns la o concluzie privind numele pe care îl va propune, însă o variantă luată în calcul este Liviu Popescu, conform surselor HotNews.
Popescu a fost și în 2021 pentru o perioadă de câteva luni director interimar al SRR. Și atunci a fost susținut tot de USR, care forma în acel moment o alianță cu PLUS. În prezent, șef la Radioul Public este Răzvan Dincă, care și-a început mandatul în noiembrie 2021.
O altă numire care va fi făcută în perioada următoare este cea de Avocat al Poporului. Numirea a revenit USR, care a anunțat deja că o susține pentru a ocupa această funcție pe expertă în drepturile omului Roxana Rizoiu.
