Lidera POT și un fost ministru PSD acuzat că a fost informator al Securității, printre noii membri ai comisiilor de control SRI și SIE din Parlament

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, luni, componenţa nominală a comisiilor parlamentare pentru controlului Serviciului Român de Informații, respectiv Serviciului de Informații Externe, informează Agerpres. În noua componență se regăsesc parlamentari de la toate partidele, dar și nume controversate, cum este Felix Stroe, senator PSD.
Deputaţii şi senatorii i-au ales ca membri ai Comisiei de control SRI pe următorii parlamentari:
- deputatul PSD Eugen Bejinariu,
- deputatul PSD Petru Bogdan Cojocaru,
- senatorul PSD Laurenţiu Ţepeluş,
- deputatul AUR Fabian Cristian Radu,
- senatorul PNL Nicolae Neagu,
- deputatul PNL Răzvan Prişcă,
- deputatul USR Allen Coliban,
- deputatul SOS Vasile Nagy,
- deputatul UDMR Csoma Botond.
Pentru funcţia de preşedinte al comisiei a fost ales Eugen Bejinariu, vicepreşedinte este Nicolae Neagu, iar secretar – Csoma Botond.
Bejinariu a mai fost șef al comisiei de control al SRI în perioada iunie-decembrie 2020. El a fost secretar general al guvernului Năstase în perioada 2003-2004, iar timp de o săptămână, a fost prim-ministru interimar, după demisia lui Adrian Năstase. Din 2004 a devenit deputat PSD, Bejinariu aflându-se la al șaselea mandat consecutiv.
Comisia de control a SIE
Noii membri de ai comisiei de control al SIE sunt:
- Alexandru Muraru (deputat PNL) – preşedinte;
- Felix Stroe (senator PSD) – vicepreşedinte;
- Mihai Fifor (deputat PSD) – secretar;
- Mircia Chelaru (senator AUR) – membru;
- Sorin Gheorghe Şipoş (senator PSD) – membru;
- Anamaria Gavrilă (deputat POT) – membru;
- Lorand Turos (senator UDMR) – membru.
Conform unui document transmis de CNSAS la solicitarea Info Sud-Est, în 2015, Felix Stroe a fost informator al Securității, sub numele conspirativ ”Dan”, dar CNSAS a considerat că nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității și susține că nu există un angajament semnat al acestuia.
Felix Stroe a declarat în 2015 pentru Info Sud-Est că a fost numit în funcție în Consiliul Politic Superior al Marinei Militare (departament ideologic al Ministerului Apărării, care punea în practică doctrina și instrucțiunile PCR și ale tovarășului Nicolae Ceaușescu): „Da, am lucrat în Consiliul Politic al Marinei Militare. Am fost repartizat cu mandat într-un regiment de nave torpiloare. După doi ani de zile, pentru că toate notările mele de serviciu erau excepționale, am fost chemat de comandantul Marinei Militare și de secretar, amiralul Mușat și amiralul Petre George și m-au numit în Consiliul Politic al Marinei Militare, responsabil cu munca de tineret”.
În perioada 1978 – 1991, Felix Stroe a fost ofiţer activ în cadrul Marinei Militare, cu stagii la toate eşaloanele, din care cinci ani a fost comandant pe nave de război, conform declarațiilor acestuia pentru ISE.
Stroe a fost ministru al Transporturilor. În timpul crizei politice din iunie 2017, care a dus la căderea guvernului Grindeanu, Felix Stroe s-a plasat de partea lui Liviu Dragnea, condamnând în declarații publice acțiunile lui Sorin Grindeanu și Victor Ponta.
Alexandru Muraru, ales președinte al Comisiei SIE, este deputat din 2016 și este lider al organizației județene Iași a PNL. În legislatura trecută a făcut parte din Comisia de control al SRI. Fratele său, Andrei Muraru, este ambasadorul României la Washington.
Votul din plen a fost secret cu buletine. După vot, membrii comisiei au depus jurământul de credinţă.