Sari direct la conținut

Parlamentul European a votat raportul privind relațiile UE – Rusia

HotNews.ro
Parlamentul European, Foto: Paulgrecaud, Dreamstime.com
Parlamentul European, Foto: Paulgrecaud, Dreamstime.com

Parlamentul European a votat miercuri seara Raportul privind viitorul relaţiilor dintre UE şi Rusia, conform căruia UE trebuie să respingă politicile agresive, punând în acelaşi timp bazele cooperării cu o viitoare Rusie democratică, transmite Agerpres.

Evaluând starea relaţiilor dintre UE şi Rusia, Parlamentul European precizează că face distincţie între poporul rus şi regimul preşedintelui Vladimir Putin. Acesta din urmă este, după cum spune PE, o „cleptocraţie autoritară stagnantă condusă de un preşedinte pe viaţă înconjurat de un cerc de oligarhi”, conform unui comunicat de presă publicat joi pe site-ul legislativului european.

Cu toate acestea, deputaţii subliniază că un viitor democratic pentru Rusia este posibil şi Consiliul trebuie să adopte o strategie a UE pentru acest scenariu, care să cuprindă stimulente şi condiţii pentru consolidarea tendinţelor democratice interne.

Raportul, realizat de Andrius Kubilius (PPE, Lituania), a fost aprobat cu 494 de voturi pentru, 103 împotrivă şi 72 de abţineri.

Alianță care să contracareze eforturile Rusiei și Chinei de slăbire a democrației

Conform textului, UE trebuie să stabilească o alianţă cu SUA şi cu alţi parteneri cu opinii similare pentru a contrabalansa eforturile Rusiei şi Chinei de a slăbi democraţia la nivel mondial şi de a destabiliza ordinea politică europeană. Aceasta ar trebui să prevadă sancţiuni, politici de combatere a fluxurilor financiare ilicite şi sprijin pentru activiştii pentru drepturile omului.

În ceea ce priveşte agresiunea şi influenţa Rusiei asupra vecinătăţii estice a UE, blocul comunitar trebuie să continue să sprijine ţările din aşa-numitul „Parteneriat estic”, precum Ucraina sau Georgia, şi să promoveze reformele europene şi libertăţile fundamentale în regiune, se spune în comunicat. Aceste eforturi ar trebui să servească, de asemenea, la încurajarea sprijinului rusesc pentru reformele democratice.

Textul mai precizează că UE trebuie să îşi reducă dependenţa de gazul, petrolul şi alte materii prime ruseşti, cel puţin cât timp preşedintele Putin se află la putere. În acest sens, Pactul Verde european şi stimularea noilor resurse vor juca un rol geopolitic crucial.

Deputaţii europeni solicită ca UE să îşi consolideze capacitatea de a detecta şi de a opri fluxul de bani murdari din Rusia şi de a descoperi resursele şi activele financiare pe care autocraţii şi oligarhii pro-regim le-au ascuns în statele membre ale UE.

Europarlamentarii concluzionează cerând ca UE să fie pregătită să nu recunoască parlamentul rus dacă alegerile parlamentare din următoarele zile se vor desfăşura cu încălcarea principiilor democratice şi a dreptului internaţional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro