Sari direct la conținut

Parlamentul i-a validat pe Bogdan Licu și Iulia Scântei judecători la Curtea Constituțională / Licu: Voi face ceea ce am făcut ca magistrat – voi apăra ordinea de drept

HotNews.ro
Parlamentul i-a validat pe Bogdan Licu și Iulia Scântei judecători la Curtea Constituțională / Licu: Voi face ceea ce am făcut ca magistrat – voi apăra ordinea de drept

Cele două Camere ale Parlamentului au validat marți doi noi judecători ai Curţii Constituţionale. Bogdan Licu şi Laura Iulia Scântei își vor prelua mandatele de judecător după data de 10 iunie.

Desfășurarea ședinței, livetext:

USR a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională numirea lui Bogdan Licu.

14:31Deputaţii USR sesizează Curtea Constituţională cu privire la hotărârea Camerei Deputaţilor prin care Bogdan Licu, „un plagiator cu pregătire cel mult mediocră, este numit judecător la CCR, fără a fi respectate toate condiţiile constituţionale şi legale”, arată un comunciat de presă al partidului.

13:35Bogdan Licu a fost validat judecător la Curtea Constituțională din partea Camerei Deputaților. Licu, propus de PSD pentru această funcţie, a obţinut 208 voturi „pentru” şi 93 „împotrivă”. El va ocupa funcţia de judecător al CCR pe locul actualului preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, al cărui mandat expiră în luna iunie.

Cristian Danileţ, propus de USR, a obţinut 59 voturi „pentru” şi 242 „contra”, în timp ce candidatul propus de AUR, Ioan Sabău-Pop, a întrunit 34 voturi „pentru” şi 267 „contra”.

13:15Iulia Scântei a fost votată de plenul Senatului cu 76 de voturi „pentru” şi 34 „împotrivă”. Peter Ecsktein Kovacs, susţinut de grupul USR, a primit 22 de voturi „pentru” şi 88 „împotrivă” iar Radu Ghidău, propus de AUR, a primit 12 voturi „pentru” şi 98 „împotrivă”.

Scântei va prelua mandatul de judecător CCR după data de 10 iunie.

12:45 A început votul la Camera Deputaților și la Senat pentru două mandate de judecător CCR. Votul este secret, cu buletine de vot.

12:40Procurorul Bogdan Licu s-a declarat pregătit să preia postul de judecător la CCR. Licu a adăugat că în cazul în care va ajunge judecător la CCR va face ceea ce a făcut şi ca magistrat şi anume va apăra ordinea de drept, va apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, va apăra Constituţia şi valorile naţionale ale României, dar şi valorile europene.

„Vreau să vă spun tuturor că este o onoare pentru mine să fiu aici, în faţa dumneavoastră. Despre mine pot să vă spun că sunt magistrat, am o vechime de peste 25 de ani în magistratură, am parcurs aproape toate etapele profesionale în cadrul Ministerului Public, de la procuror cu funcţie de execuţie până la prim-adjunct al procurorului general. În două situaţii am fost şi procuror general interimar, în anul 2016 pentru trei luni şi în anul 2019 pentru 10 luni. Am fost şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii, vicepreşedinte la CSM şi sunt pregătit să preiau mandatul de judecător la Curtea Constituţională”, a afirmat Licu.

12:30George Simion, AUR: „Nominalizările la Curtea Constituțională sunt nominalizări care reflectă diferitele viziuni din societate reprezentate de partidele politice. Înțeleg și respect celelalte propuneri venite din partea partidelor politice. Noi susținem un om respectat atât în mediul universitar și juridic, cât și la nivel internațional”.

12:25Stelian Ion, USR: „În ultima perioadă, partidele politice au preferat să facă numiri politice doar cozi de topor. Din păcate, azi vedem un contrast puternic – aveți de ales între original și copie, între original și plagiat. Avem un candidat susținut de USR care și-a fundamentat toată cariera pe pregătire, pe studiu, pe note obținute prin examen și concurs (…) Un candidat PSD care a avut rezultate la școală submediocre atât în anii de liceu, cât și ulterior, la o facultate obscură (…) Este foarte trist că se vine cu o astfel de candidatură care vine dintr-o susținere a unei forțe apolitice, a unei forțe care ține mai degrabă de serviciile secrete, de SRI, cât de partidele politice. Asta este o dovadă a slăbiciunii statului, a slăbiciunii oamenilor politici și a puterii pe care din ce în ce mai mult și-o arogă nelegitim SRI”.

12:15Daniel Fenechiu, senator PNL: „Democrația înseamnă vot, înseamnă majoritate, înseamnă că majoritatea senatorilor să desemneze unul dintre cei trei candidați. Tîți candidați s-au prezentat foarte bine și a fost o onoare pentru Comisia Juridică să-i audieze și din punctul meu de vedere cei trei fac cinste profesiei juridice”

12:10 Ședințele de plen din Camera Deputaților, respectiv Senat în care urmează să se voteze noile mandate de judecători constituționali au început.

Noii judecători urmează să fie votați prin vot secret, cu buletine de vot.

La Camera Deputaților, în competiție s-au înscris Bogdan Licu din partea PSD, Cristi Danileț din partea USR și Ioan Sabău Pop din partea AUR. Toți cei trei candidați au primit aviz favorbil.

Bogdan Licu este propunerea PSD, însă sunt șanse mari să fie votat și de parlamentarii PNL, mai ales că în martie 2020 a fost numit de președintele Klaus Iohannis prim-adjunct al procurorului general, în pofida avizului negativ al Consiliului Superior al Magistraturii.

Și senatorii vor numi un judecător la Curtea Constituţională, candidaţii propuşi fiind audiaţi săptămâna trecută de Comisia juridică. Acesta îi va lua locul Monei Pivniceru, căreia i se încheie mandatul la CCR în luna iunie.

Au primit aviz favorabil următorii candidaţi: Iulia Scântei, preşedintele Comisiei juridice din Senat, propusă de PNL; Peter Eckstein-Kovacs, fost senator UDMR – propus de USR şi Radu Ghidău, fost deputat PNŢCD – propus de AUR.

PNL o susține pe președinta Comisiei Juridice, Iulia Scântei. Senatoarea PNL are specializare de notar cu 22 de ani vechime în profesia juridică. A intrat în parlament pe listele PNL Iași. Scântei a fost promovată în perioada 2007-2008 de către șeful PNL Iași, Relu Fenechiu și de către ministrul Justiției pe atunci Tudor Chiuariu. În perioada 2007 – mai 2008, Scântei a fost consilier al lui Chiuariu, ulterior şi secretar general al ministerului.

Parlamentarii din Comsiile Juridice i-au audiat săptămâna trecută pe candidații propuși pentru un post de judecător la Curtea Constituțională. Este vorba de trei posturi care se vacantează pe 10 iunie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro