Parteneriat pragmatic cu Rusia? (de Armand Gosu)

Presedintele Traian Basescu isi doreste un parteneriat pragmatic in relatia cu Rusia. A formulat acest deziderat la o conferinta cu tema locul Romaniei in politica internationala. Numai ca pragmatismul, a continuat Basescu, este intr-un fel inteles la Bucuresti si in alt fel la Moscova. Oricum, aria parteneriatului pragmatic ar trebui sa plece de la cooperarea in zona Marii Negre.

Insa tocmai proiectele lui Basescu privind zona Marii Negre par sa fie obstacolul in calea parteneriatului cu Rusia.

Oficiali de la Moscova si cativa comentatori locali s-au aratat iritati de proiectele promovate de Basescu pentru regiunea Marii Negre. Cata vreme relatiile Bucurestiului cu Kiev si Chisinau erau tensionate iar diplomatia romaneasca nu construia nimic spre Est, relatia cu Moscova era cu mult mai cordiala.

Alti comentatori/analisti anunta, la randul lor, ca de participarea Rusiei la formele de colaborare in regiunea Marii Negre depinde succesul acestor initiative. De aici si prioritatea trasata diplomatiei bucurestene: deblocarea relatiilor cu Moscova.

Orice dezbatere, chiar si una academica, purtata in ultimii 16 ani, privind relatiile cu marele vecin de la Rasarit a starnit patimi. Nu mai putin patimase erau dezbaterile publice care priveau relatia cu Rusia de la inceputul secolului trecut in Bucuresti. La fel de tensionate sunt discutiile despre relatiile Poloniei sau Ungariei cu Rusia care se duc la Varsovia si la Budapesta.

Spre deosebire de Romania, atat Polonia cat si Ungaria, prin performantele lor, au obligat Rusia sa le acorde mai multa atentie si consideratie. Membra a NATO si, in curand, si a UE, Romania nu beneficiaza deocamdata de acelasi tratament din partea Kremlinului.

Care sa fie cauza acestui blocaj in relatiile cu Rusia presedintelui Vladimir Putin? In primul rand in relatiile romano-ruse s-au acumulat dosare care se pare ca nu pot fi solutionate: tezaurul, problema Basarabiei, condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.

Daca Kremlinul si-a permis gesturi de curtoazie cu un mare impact simbolic in cazul Ungariei, Cehiei, Poloniei, carora presedintele Boris Eltin le-a predat documente legate de inabusirea revolutiei din 1956, a Primaverii de la Praga in 1968 sau a masacrelor de la Katyn, in cazul Romaniei un astfel de gest ar fi presupus restituirea unor obiecte din tezaur, care au incontestabil o valoare reala,

nu doar simbolica, cu mult mai mare decat vrafurile de documente predate in diverse capitale ale Europei Centrale.

In al doilea rand, opinia publica si oficialii din Romania sunt sensibili la evolutia problemei transnistrene, sustinand neconditionat autoritatile de la Chisinau, fapt care irita Moscova, implicata prin anumite cercuri tocmai in sprijinirea separatistilor de la Tiraspol.

Ori tocmai mentinerea regimului lui Igor Smirnov in Transnistria ii asigura Moscovei un cap de pod inspre Sud-Estul Europei, o zona traditionala de interes pentru Rusiei.

In al treilea rand, Romania si-a deschis larg portile unor infrastructuri militare americane care, chiar daca tin de logistica razboiului impotriva terorismului, alimenteaza teama Moscovei ca va fi incercuita de baze militare americane.

In al patrulea rand, poate cel mai important, oficialii rusi nu pot fi incantati de politica activa a presedintelui Basescu in spatiul ex-sovietic, unde Romania coopereaza intens tocmai cu acele tari care incearca sa se desprinda de sub tutela Kremlinului, Georgia, Republica Moldova, Ucraina. Se pare ca Moscova il percepe pe Basescu ca un varf de lance al SUA in zona Marii Negre.

Or, sprijinind demersurile acestor state de a se democratiza, de a adera la NATO, oferindu-le expertiza pentru dezvoltarea unor relatii stranse cu UE, Romania nu face decat sa saboteze politica Rusiei care incearca sa recupereze si disciplineze in CSI fostele republici sovietice.

Andrei Kozirev, ministrul de externe al Rusiei, in prima jumatate a deceniului trecut, a dezvoltat teoria „strainatatii apropiate”, potrivit careia fostul spatiu sovietic va ramane zona exclusiva de influenta a Moscovei. Logica acestei politici presupune ca o serie de state din Estul Europei, Transcaucazia si Asia Centrala vor ramane sine die prizoniere ale Rusiei.

Venirea la putere a unor lideri pro-occidentali care au accentuat tendintele centrifuge in CSI, fenomen explicat de analisti si oficiali rusi ca rezultat al unui complot american in care George Soros, administratia Bush si CIA ar fi actionat la unison, a alimentat spaimele Moscovei.

Vladimir Putin se teme ca Rusia, la randul ei, ar putea sa cada victima unei „revolutii portocalii”, aruncand in aer orice scenariu de succesiune realizat in laboratoarele Kremlinului pentru 2008, scenariu care urmareste prezervarea actualei configuratii a establishment-ului moscovit.

In acest moment, relatiile dintre Bucuresti si Moscova par inghetate. Autoritatile de la Bucuresti spera intr-un parteneriat. Dinspre oficialii de la Moscova se aud doar niet-uri succesive.

O schimbare radicala a atitudinii Kremlinului fata de Palatul Cotroceni este cu totul improbabila, ea presupunand o redefinire dramatica a principiilor de politica externa ale Rusiei in „strainatatea apropiata”. Un parteneriat pragmatic este insa posibil, cu conditia ca si Rusia sa faca eforturi, nu doar Romania.

Moscova ar putea sa fie mai sensibila la atitudinea generoasa pe care a avut-o Romania fata de investitorii rusi. Ca si fata de atitudinea presedintelui Basescu care, cel putin declarativ, crede sincer intr-un parteneriat cu Rusia, fie el si redus la regiunea Marii Negre. In fond, absenta Rusiei din euro-regiunea Marii Negre si din Forumul pentru Dialog si Parteneriat nu a blocat aceste proiecte.

Reactiile negative ale Rusiei nu vor deturna menirea acestor proiecte care este, inainte de toate, democratizarea regiunea Marii Negre. Dialogul, rezolvarea conflictelor inghetate, cooperarea regionala, combaterea traficului de droguri, de arme, sunt toate deziderate importante. Insa ele nu vor putea fi traduse in practica fara democratizarea reala a zonei.