Partida rusă din energie – analiză comparativ istorică
Este a treia oară când atac acest subiect și încă o dată am convingerea că nu se va întâmpa nimic în privința eliminării agresiunii prin proxi a diverselor grupuri de interese legate de Federația Rusă sau de posibila falangă pe nume OMV. (articolele aici și aici)
În acest articol facem o simplă enumerare cronologica a acțiunilor ale acestor proxi și / sau ale agenților de influență ai Federatiei Ruse în industria energetică românescă:
Începând cu 2000 marile companii occidentale din energie au fost împiedicate să investească și dacă au pătruns pe piață au fost obligate să plece (ex Shell, Total, Chevron, Exxon). În schimb companiile care provin din țări care nu sunt în NATO sau UE și în special cele din Federația Rusă au fost încurajate în a investi. LukOil, Gazprom, KazMunayGas, Socar și mai nou fel de fel de companii din țările arabe sunt „marii investitori” din industria energetică românească.
2000 – destrucrurarea RENEL – formarea de companii de producție de enelergie electrică pe tipuri de combustibil reprezintă o greșeală care a dus la intrarea în faliment a multor companii ce folosesc cărbunele și gazul.
2004 – privatizarea Petrom a însemnat cedarea extracției de petrol și a aproximativ a jumătate din estracția de gaze și distrugerea industriei petrochimice naționale (astăzi jumătate din deficitul comercial este inregistrat de produsele petrochimice)
2004 – a început acțiunea de privatizare a distribuției de energie electrică și gaze. Companiile care au achiziționat 100% din distribuția de gaze și aproximativ 70% din distribuția de energie electrică au fost obligate prin contractele de privatizare să realizeze investiții. Acestea, în multe cazuri, nu au fost realizare faptic ci numai pe hărtie cu ajutorul ANRE.
Începând cu 2004 distribuția de carburanți din România este făcută de companii rusești sau parteneri importanți ale acestora (LukOil, Gazprom, KazMunayGaz – Rompetrol, OMV – Petrom, Socar, MOL)
2007 – ultima Strategie Energetică elaborată ce nu mai este valabilă de 14 ani
2007 – se concesionează perimetrele de extracție de gaze de mare adâncime în Marea Neagră. Toate perimetrele sunt atribuite companiilor rusești sau consorțiilor în care sunt companii rusești sau companii strâns legate de Federația Rusă. Din 2007 până astăzi nu s-a facut nici un pas în extracția acestor gaze, în situația în care în câteva luni Turcia va începe extracția de gaze din același mare zăcământ.
Începând cu 2010 se închid aproximativ 150 centrale de dimensiuni mici și medii care generează energie termică și electrică, acest fapt a creeat un dezechilibru în sistemul electroenergetic național și sitemul național de aprovizionare cu gaze, datorită noilor branșari individuale, care a dus la creșterea nivelului de poluare.
Începând cu 2012 ANRE, anul inființării, realizează numai raportări false asupra capacităților funcționale de producție de energie electrică.
Începând cu 2012 ANRM nu a mai scos la licitație nici un perimetru pentru explorarea sau exploatarea gazelor și petrolului. (aici un articol interesant)
2016 – este declarat falimentul RADET cu datorii 3,8 miliarde lei către Elcen, care la rândul său are datorii de 1,9 miliarde lei către Romgaz.
2016 – intrarea în faliment a Elcen (aprox. 5% din SEN) a devoalat faptul ca această companie a fost obligată să încheie un contract oneros cu WIEE – Wintershall, o subsidiară elvețiană a Gazprom Germania.
2017 – ANRM stabilește că acciza pe gaz să ia ca referință prețul gazului de la bursa din Viena, bursă manipulată de Gazprom
Începând cu 2017 se înmulțesc companiile din energie care au management interimar, astăzi la aproximativ 60% din acestea, persoanele din consiliile de administrație și de supraveghere și din directorate au mandate provizorii de 4 luni. De asemenea, în minister și în companiile naționale din energie au fost înlocuiți profesioniștii cu activiști de partid nepregătiți. Trebuie tras un semnal de alarmă asupra faptului că au fost desființate școlile profesionale și că forța de muncă din industria energetică este îmbătrânită, nemaiexistând forța de muncă calificată, aptă de a înlocui actualii muncitori.
Din 2018 se amână punerea în funcțiune a termocentralei de la Iernut de 460 MW. (aproximativ 5% din consumul național)
Din 2021 Elcen, cel mai mare consumator de gaze din România este împiedicat să iasă din insolvență de unele grupuri de interese (companii moldovenești cu acționariat mascat rusesc) pentru ca acestea să aibă în continuare contracte de mentenanță, Elcenul să nu aibă posibilitatea de a accesa fonduri europene sau naționale pentru investiții și modernizare și să consume în continuare cât mai mult gaz.
2021 – Romgaz iese din asocierea cu companiile naționale din Grecia și Bulgaria pentru realizarea terminalului de gaz natural lichefiat de la Alexandropoulis și conductele eferente, terminal ce funcționează din 2022 și aprovizionează sudul Europei cu gaze.
2022 – se vinde cu 91 milioane euro termocentrala de la Mintia unor investitori care nu sunt dintr-o țară aliată (iraqieni cu baza în Iordania), în situația în care retehnologizarea a costat peste 365 milioane de euro. Mintia reprezintă un nod energetic major în care există posibilitatea de injecție de energie în sistemul energetic național (nu se va mai investi în transformatoare, stâlpi, rețea), există aducțiune de gaze și instalații de captare și prelucrare a apei, care să asigure producția de energie electrică. De asemenea în proiectul de dezvoltare al Transelectrica pe teritoriul termocentralei Mintia ar fi punctul terminus al liniei electrice de 700 VA – Ungaria – România, deci aici va fi un nod de distribuție a energiei electrice importate de România.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro