Skip to content

Partidul AfD face un pas istoric în drumul spre putere în Germania, după victoria electorală zdrobitoare din septembrie

AfD se pregătește să preia guvernarea în landul estic Saxonia-Anhalt, dar conduce în sondaje și la nivel național.

Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) urmează să obțină marți prima funcție de președinte al unui parlament regional din istoria sa, după victoria electorală obținută luna trecută în landul Saxonia-Anhalt.

AfD l-a desemnat drept candidat pentru această funcție pe Tobias Rausch, un manager imobiliar în vârstă de 35 de ani care s-a aflat în centrul unui recent scandal de nepotism.

Se preconizează că Rausch va fi ales în funcția de președinte al legislativului statal cu ajutorul partidului de extremă stânga Bündnis Sahra Wagenknecht (BSW), scrie Die Zeit.

BSW, fondat cu mai puțin de trei ani în urmă, este singurul partid politic dispus în mod deschis să colaboreze cu extrema dreaptă. Toate celelalte partide au exclus orice cooperare cu AfD, desemnată oficial drept partid de extremă dreaptă de către serviciul de informații interne al Germaniei.

O victorie zdrobitoare

AfD a obținut aproape 44% din voturi la alegerile regionale din Saxonia-Anhalt, din 6 septembrie, cu o campanie în care a promis reducerea drastică a imigrației, aprofundarea relațiilor cu Rusia și promovarea culturii naționale.

Rezultatul record obținut de AfD a provocat valuri de șoc în rândul clasei politice germane. Cu toate acestea, cu 39 de locuri în Landtag (parlamentul regional), AfD nu a reușit să atingă pragul de 42 de mandate necesare pentru o majoritate de guvernare.

Candidatul principal al AfD în Saxonia-Anhalt, fostul vânzător de odorizante de cameră Ulrich Siegmund, încearcă acum să obțină voturile necesare pentru a deveni primul premier al partidului într-un land german. Acest lucru i-ar conferi putere reală asupra educației, poliției și anumitor aspecte ale politicii de migrație.

Cu ce voturi va ajunge Ulrich Siegmund premier al landului?

Siegmund și alți reprezentanți ai AfD au purtat discuții cu BSW, care a declarat că ar fi dispusă să coopereze în anumite chestiuni – dar că nu ar fi pregătită să-l aleagă pe acesta în funcția de premier al landului.

În schimb, BSW a afirmat că se va abține în cel de-al treilea tur de scrutin, decisiv pentru alegerea premierului, când o majoritate simplă ar fi suficientă pentru alegerea lui Siegmund.

Însă Siegmund a declarat săptămâna trecută că este încrezător că va fi ales încă din primul tur de scrutin „cu o majoritate semnificativă”, adăugând că intenționează să organizeze votul în decembrie.

El a refuzat să ofere detalii despre modul în care ar urma să realizeze acest lucru, iar comentariile sale au alimentat speculațiile potrivit cărora ar putea obține voturi din partea Uniunii Creștin-Democrate (CDU) de centru-dreapta, a cancelarului Friedrich Merz, scrie Financial Times.

Un moment simbolic

Convocarea noului parlament din Saxonia-Anhalt, pentru prima dată de la votul din septembrie, va fi un moment extrem de simbolic pentru AfD, scrie Financial Times.

Înființat în 2013, partidul a evoluat de la o mișcare marginală la o forță politică majoră care conduce acum în sondajele de opinie la nivel național.

În adunarea regională din Saxonia-Anhalt, AfD va ocupa pentru prima dată locurile din centru – reflectând noua sa poziție de cel mai mare partid.

Poliția a declarat că se așteaptă la demonstrații, inclusiv proteste organizate de social-democrații de centru-stânga, de partidul anticapitalist Die Linke și de Verzi.

Acuzații de nepotism

Rausch, candidatul AfD la funcția de președinte, va fi cel mai înalt reprezentant al landului din punct de vedere protocolar, reprezentându-l în exterior la ceremonii și evenimente.

Rausch însuși este o figură controversată. El a fost implicat într-un scandal de nepotism de care au fost vizați mai mulți înalți funcționari ai AfD din Saxonia-Anhalt, care foloseau un sistem elaborat pentru a-și angaja reciproc rudele în funcții plătite din fonduri publice.

Trei dintre frații și surorile sale erau angajați în biroul din Bundestag al unui deputat AfD din regiune – o situație în care el a afirmat că nu a avut nicio implicare.

În februarie s-a aflat că biroul lui Rausch din parlamentul landului Saxonia-Anhalt a angajat cel puțin patru membri ai unui club local de fotbal pe care el îl prezida.

El a apărat contractele lor cu normă parțială, afirmând că jucătorii ajutau la distribuirea buletinelor informative ale AfD și a altor materiale promoționale.

O posibilă schimbare de strategtie a AfD

În acest timp, membrii AfD au început să pledeze pentru o schimbare a opoziției față de apartenența Germaniei la Uniunea Europeană și la zona euro, potrivit unui document strategic consultat de Reuters.

Această mișcare ar marca o schimbare notabilă a unuia dintre principiile fondatoare ale AfD, partid creat în 2013 în mare parte ca opoziție la politicile de salvare a zonei euro și care a susținut de multă vreme dizolvarea uniunii monetare sau ieșirea Germaniei din aceasta.

Documentul, prezentat pentru prima dată de ziarul „Bild”, pledează pentru o reformă fundamentală a blocului și a monedei, în locul unei retrageri imediate. În cazul în care aceste eforturi ar eșua, partidul ar trebui să solicite organizarea unui referendum privind apartenența Germaniei la UE, se menționează în document.

De asemenea, documentul prevede transformarea UE într-o „uniune de națiuni suverane” mai puțin rigidă, limitând rolul Bruxelles-ului în elaborarea politicilor interne și permițând derogări naționale în domenii precum migrația, finanțele UE și politica socială.

Documentul a fost elaborat de parlamentarii AfD din Parlamentul European, din Camera inferioară a Parlamentului german și din parlamentele landurilor, și a fost discutat în cadrul unei reuniuni luna trecută. Orice modificare a platformei sale politice, veche de un deceniu, ar urma să fie aprobată la un congres al partidului care va avea loc anul viitor.