Sari direct la conținut

Patriarhia Romana: Denigrarea predarii religiei in scoala afecteaza grav fondul sufletesc al copiilor

HotNews.ro

Interventia denigratoare la adresa religiei in scoala, prin promovarea de sloganuri si conceptii insuficient sustinute pe fapte reale, este o agresiune inacceptabila, care afecteaza fondul sufletesc al persoanelor aflate in procesul educativ, se afirma intr-un comunicat de marti al Patriarhiei Romane, citat de Agerpres. Pozitia Patriarhiei Romane constituie un raspuns la campania „Stop indoctrinarii religioase in scoli”, lansata de Asociatia Secular Umanista din Romania (ASUR).

Potrivit sursei citate, predarea in scoli a religiei se face pe o baza teoretica si la nivel general, ea urmarind formarea sau educatia spirituala a elevului, iar aceasta se face in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu Legea educatiei nationale.

„Asa cum geografia ofera cunoasterea configuratiei spatiale a Pamantului, esentiala pentru cunoasterea patriei si planetei, iar istoria ofera cunoasterea succesiunii temporale a generatiilor umane, religia ofera perspectiva comuniunii eterne de iubire intre Dumnezeu si oameni, intre Creator si creaturi, intre persoane si intre popoare. Drept urmare, a afirma ca studiul religiei in scoala este o indoctrinare, dovedeste faptul ca viziunea clar anti-religioasa pe care o ofera ASUR nu este nicidecum integrativa, ci una exclusivista”, mentioneaza documentul citat.

Biserica Ortodoxa Romana (BOR), prin predarea religiei in scoala, propune modele viabile de bunatate si sfintenie, oferind tinerilor repere in viata de familie si in viata sociala, afirma Patriarhia Romana, pentru care „educatia religioasa reprezinta un factor de stabilitate si de comuniune in societatea romaneasca” si nicidecum ‘dezvoltarea unor obsesii legate de moarte, de pacat, de iad, tulburari de somn sau de nutritie, instrainare de prieteni’ – cum sustine ASUR”.

In acest sens, „BOR apara si promoveaza identitatea spirituala si demnitatea persoanei care traieste astazi intr-o lume din ce in ce mai pluralista, confuza si individualista din punct de vedere spiritual si social, unde prinde tot mai mult contur un model degenerativ de viata in care sunt la moda: minciuna, hotia, coruptia, inselaciunea, tradarea, vulgaritatea, pornografia, violenta de toate tipurile etc. Toate acestea, insa, reprezinta negarea valorilor crestine traditionale”.

In opinia Patriarhiei Romane, „tonul profund anti-BOR arata ca ASUR promoveaza un umanism antireligios si se face astfel continuatoarea procesului de ateizare ‘prin informare’, pe care comunismul l-a propus Romaniei, timp de 45 de ani, cu roadele dureroase pe care le resimtim si acum”.

„De fapt, sub pretextul promovarii umanismului, ASUR militeaza pentru eliminarea religiei din cultura copilului, nu doar pentru alternarea informatiei. Niciunul dintre demersurile ASUR nu inspira convingerea ca, in cazul in care copilul ar vrea sa fie educat religios, iar familia s-ar opune, ASUR e gata sa militeze pentru acest drept al copilului!”, considera Patriarhia Romana.

Potrivit sursei citate, atunci cand insinueaza ca Biserica sustine adevarul in contrast cu stiinta, „textul ASUR este vadit anti-crestin, de factura umanist-ateista”.

„Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei zis „stiintific” si impus in scolile de stat, contrar vointei unui popor religios, ne-au invatat sa nu mai dorim cultura fara credinta, stiinta fara spiritualitate, materie fara spirit, cunoastere fara comuniune, filosofie fara speranta si, indeosebi, scoala fara suflet, adica educatie fara religie, mai ales la varsta intrebarilor existentiale si a formarii spirituale a tinerilor”, se arata in precizarea Patriarhiei Romane la campania ‘Stop indoctrinarii religioase in scoli’, lansata de ASUR.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro